Fostul președinte CJ Neamț și fostul viceprimar, condamnați cu suspendare în dosarul FC Ceahlăul

Închisoare cu suspendare pentru Vasile Pruteanu și Ana Monda. Decizia nu este una definitivă.

Atât fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Vasile Pruteanu, cât și fostul viceprimar al municipiului Piatra Neamț, Ana Monda, au fost condamnați în dosarul finanțării echipei Ceahlăul Piatra-Neamț. În același dosar au mai fost condamnați trei funcționari publici. Toate pedepsele celor menționați anterior sunt cu suspendare.

Dosarul echipei Ceahlăul Piatra Neamț, finalizat cu pedepse cu suspendare

Astfel, fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Vasile Pruteanu și fostul viceprimar din Piatra Neamț, Ana Monda, au primit pedepse de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată. Aceștia s-au ales cu pedepse cuprinse între doi ani şi şase luni, respectiv trei ani de închisoare.

În acest dosar, Consiliul Județean Neamț și Consiliul Local Piatra Neamț au purtat titulatura de părți civile, într-un proces ce a avut ca punct de interes sumele de 5.416.097,62 lei respectiv 5.495.000 lei. În plus față de condamnările cu suspendare, inculpații vor trebui să restituie aceste sume, se arată în decizia Tribunalului Neamț.

Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată în instanță.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentNicușor Dan: Datoriile de la Primărie și vinovații de serviciu
Articolul următorDezamăgire în PNL: ”Violeta Alexandru poartă tinicheaua Bucureștiului”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.