Ranfluarea navei scufundate în portul Midia cu peste 14.000 de oi la bord a agitat spiritele în portul Constanța. Trei companii, două din străinătate și una autohtonă se luptă pentru câștigarea contractului.

Un cartof fierbinte

Recent numita conducere a Companiei Naționale a Administraței Porturilor Maritime Constanța, companie păstorită acum de peneliști pare să încurce mai mult lucrurile decât să le descurce în cazul navei scufundate în portul Midia. Recent numit la conducerea porturilor maritime, universitarul Costel Stanca vrea să îngrașe, cum se spune la români porcul în ajun de Revelion. După ce pe 24 decembrie șefii CNAPMC au suspendat procedurile de selecție concurențială a firmei care va scoate portul Midia din rahat (la propriu, vă expunem mai jos), acum pe sfârșit de an ofertanții au fost din nou chemați la negociere. Pe 30 decembrie ar trebui să se intre în faza 2, respective depunerea, deschiderea și analiza propunerilor tehnice privind ranfluarea navei Qeen Hind și arderea oilor înecate. Lucru de altfel la prima vedere pozitiv, dar dacă ținem cont că CNAPMC a anulat în prima fază fix aceeași procedură, pare cel puțin ciudată graba autorităților. Dacă problema era și de fapt este, după cum vă vom prezenta mai jos, gravă, normal ar fi trebuit ca prima fază de selecție să fie finalizată oricare ar fi fost câștigătorul.

Leșurile ovinelor au început să se descompună

Bombă ecologică cu efect întârziat

Deși până acum nicio organizație de protecția mediului nu s- a sesizat referitor la pericolul bacteriologic care paște un întreg județ și sperâm că în acest sens imaginile cu leșurile ovine în descompunere, prezentate să fie relevante în acest sens, situația nu este deloc sub control. Potrivit estimărilor specialiștilor, cele peste 14.000 de oi care s- au înecat odată cu scufundarea navei cântăreau în viu aproximativ 635 de tone. Acum după aproape o lună în apă, întreaga încârcătură care repet, a început să se descompună, în ciuda minciunilor autorităților cum că zona este sigură, cântărește aproximativ o mie de tone. Autoritățile sanitar veterinare deja au intrat în alertă. Potrivit unor surse neoficiale din cadrul DSV București, în România nu există un crematoriu care să poată arde, așa cum cere legea românească, o asemenea cantitate de leșuri. Plus că există o mare problemă de ordin tehnic, respectiv leșurile îmbibate cu apă de mare nu ard în starea în care se află acum. Ultimele inspecții ale ale scafandrilor au arătat că leșurile care sunt întinde peste toate cele șapte punți ale navei, au început să se descompună și nu mai pot fi scoase decât pe bucăți. Și asta în condițiile în care apa mării are acum o temperatură de patru grade, iar la vară apa va avea peste 20 de grade, cu consecințe dezastruoase asupra mediul, a orașului Năvodari și părții de nord a municipiului Constanța, dacă sutele de tone de leșuri nu vor fi scoase.

Operațiune dificilă

Banii nu ajung

Potrivit specialiștilor în ranfluare, cele patru milioane de euro alocate de statul român pentru rezolvarea problemei din portul Midia sunt insuficiente. CNAPMC a fixat acest prag financiar și 45 de zile termen maxim de efectuare a lucrării, lucrurile sunt însă mai complicate. Deși procedura de selecție pentru “Servicii de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoatere și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei”, așa cum este denumit contractul în mod oficial prevede două faze, respectiv ranfluarea epavei și apoi neutralizarea leșurilor animale, în realitate lucrurile sunt mult mai complicate. Nava, răsturnată cum este acum, nu va putea fi scoasă din apă decât după descărcarea unei cantități importante de oi moarte, procedură clasică aplicată oricărei dezeșuări. Apoi vasul va fi ranfluat, adus la mal și descărcat complet. Deci sunt trei faze principale, fiecare cu specificul ei. Surse neoficiale apropiate comiusiei de negociere din cadrul CNAPMC au precizat că, cel mai probabil, contractul va fi suplimentat financiar.

Sediul administrației porturilor maritime

CNAPMC, fată mare

Inițial procedura de selecție pentru “Servicii de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoatere și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei” decurgea bine. Statul român a devenit proprietarul navei, comisia tehnică a CNAPMC a demarat negocierile de ordin tehnic cu ofertanții. În număr de trei: Sirius Salvage Limited Turcia, Ignațios Stanopoulos Shipping, trade & Tehnical Grecia și o debutantă în domeniu, GSP Logistic- GSP Offshore, controlată de miliardarul Comânescu. După diverse discuții în sistem de procedură concurențială (preț și durată), comisia CNAPMC a notificat pe 24 decembrie companiile că suspendă procedura, invocând o serie de acte lipsă de la toți participanții. Zilele acestea șefii portului s- au sucit și au notificat doar doi dintre participanți că de la anul vor fi reluate procedurile. Comisia CNAPMC este formată din nouă membri, în frunte cu președintele Ambroziu Duma. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, mai ales că tergiversarea operațiunilor din portul Midia nu avantajează în niciun fel statul român. Reamintim că o navă cu 22 de membri ai echipajului, care avea la bord 14.600 de oi, s-a rasturnat la începutul acestei luni, în Portul Midia, la scurt timp după ce ridicase ancora cu destinația Libia. Toate persoanele aflate la bord au fost salvate, însă majoritatea animalelor s- au înecat.

Articolul precedentGabriela Firea anunță că va candida pentru al doilea mandat la primărie. „La șefia PSD nu candidez”
Articolul următorDoctor în filosofie-ambasador de profesie, rechemat în țară chiar în ultima zi a anului