Cel puțin 10 persoane au murit după ce o explozie a avut loc într-o școală religioasă, situată în nordul Afganistanului.
Anunțul a fost făcut de regimul taliban de guvernământ, transmit jurnaliștii de la BBC.
Explozia a avut loc în regiunea Aybak, din provincia Samangan.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat, pentru BBC, că mai multe persoane au fost rănite.
Până la acest moment, nicio grupare teroristă nu a revendicat atacul. Potrivit medicilor, numărul celor uciși este de cel puțin 16
Numărul morților rămâne însă necunoscut, iar oficialii spitalului au declarat agenției de presă AFP că 16 persoane au murit în explozie, majoritatea dintre ei fiind studenți.
Oficialii spun că explozia a avut loc în timp ce oamenii terminaseră rugăciunile din interiorul congregației. Mai mult, un medic de la spitalul local a spus că majoritatea victimelor erau copii care învățau în respectiva instituție.
”Toți sunt copii și oameni obișnuiți, oameni tineri”, a spus un medic citat de AFP.
Foarte multe atacuri teroriste au avut loc din momentul în care talibanii au preluat conducerea în Afganistan
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Abdul Nafee Takkur, a declarat că forțele de securitate ale talibanilor investighează atacul.
De asemenea, acesta a promis că îi va identifica și pedepsi pe autorii acestui atac.
Afganistanul a fost zguduit de zeci de explozii de când talibanii au preluat puterea anul trecut.
Acestea au fost revendicate, în mare parte, de ramurile locale ale grupării Statul Islamic.