Gabriela Firea reușește să ajungă din nou în atenția publicului cu o imagine șifonată, pe care singură și-o creează. Primarul Capitalei a sărit zilele acestea pentru a ataca inițiativa construirii unui spital de oncologie și radioterapie pediatrică, pentru care s-au făcut donații din toată țara. a început cu un share pe Facebook a unei postări care aparținea Danei Budeanu, cea care o „îmbracă” la ocazii. Apoi, aseară, Firea a fost invitată la Digi și a dezvoltat problema: a dat teren pentru spital și nimeni nu vrea să spună așa ceva!
„Gabriela FIREA: Să se amintească public contribuția Primăriei Capitalei.
Cosmin PRELIPCEANU: Este contribuția bucureștenilor.
Gabriela FIREA: Bucureștenii nu puteau nici să fi vrut”, a fost o parte din dialog. Firea a subliniat și că în spatele demersului este de fapt un potențial candidat la postul de primar general, care încearcă doar să își facă campanie: Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, și membru PLUS.
Aseară, după afirmațiile făcute de Firea în direct, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu – reprezentantele ONG-ului care a pus bazele proiectului de construire a spitalului au anunțat tot public că vor merge în instanță: „Nu pot să privesc un om care minte fără să reacționez. Dacă nu sunt față în față cu el pentru mine e foarte greu. Nu am putut să o privesc pe Gabriela Firea în seara asta la Digi24. Tot timpul însă am primit sms uri, mesaje pe FB, whatsup, telefoane. Prietenii mei erau oripilați. Da, e oribil.
Dar mult mai oribilă e umilința ȘI DUREREA pe care o trăiesc părinții ce nu își pot salva copiii. Pentru că din cauza acestor incompetenți nu există medicamente, nu există spitale, ne-au plecat doctorii și asistentele. Noi mergem mai departe. Și da, căutăm avocați! Iar cu banii câștigați din proces vom mai face ceva pentru copiii noștri”.