sursă foto: DNA

Un primar din județul Caraș-Severin a fost trimis în judecată, sub control judiciar, sub acuzația de luare de mită, pentru infracțiuni comise de 10 ani, spun procurorii anticorupție.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Timișoara au documentat modul în care Păun Baba, fost primar al comunei Șopotu Nou, a încasat bani după ce a încheiat un contract în cadrul unui proiect obținut prin fonduri europene.

Primarul a și fost reținut în cauză, iar ulterior prefectul județului Caraș-Severin a emis ordinul privind constatarea suspendării de drept a mandatului de primar al acestuia, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 iunie.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: în perioada 2011 – iunie 2021, inculpatul Baba Păun, în calitate de primar, și o altă persoană, diriginte de șantier, ar fi pretins de la reprezentantul unei firme de construcții (martor în cauză), un procentaj de 5% din valoarea fiecărei facturi emise în cadrul unui contract finanțat din fonduri nerambursabile ce avea ca obiect “înființare sistem de alimentare cu apă potabilă în comuna Șopotu Nou, rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Șopotu Nou, modernizare străzi și drumuri comunale în comuna Șopotu Nou, modernizare cămin cultural Stancilova, jud. Caraș – Severin”, încheiat în anul 2011 de Primărie cu societatea omului de afaceri.

Concret, în contextul menționat mai sus, cele două persoane ar fi primit, în mai multe tranșe, sume de bani și foloase necuvenite, după cum urmează: inculpatul Baba Păun – sumele de 15.500 euro și 25.000 lei, dirigintele de șantier – suma totală de 98.000 lei și materiale de construcții și obiecte sanitare în valoare totală de 59.864 lei.

Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de primar și de cealaltă persoană în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv acceptarea la plată a documentelor emise de societatea martorului (situații de lucrări), recepția, plata lucrărilor executate etc.

În același context, la data de 11 iunie 2021, dirigintele de șantier ar fi primit de la omul de afaceri suma de 38.000 de lei (reprezentând o tranșă din cei 98.000 lei menționați mai sus), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului față de două bunuri imobile ce aparțin inculpatului Baba Păun.

Anterior, la data de 22 iulie 2021, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu dirigintele de șantier pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita de a exercita profesia de diriginte de șantier”, se arată în comunicatul DNA.

Articolul precedentAUR vrea votarea moțiunii de cenzură cu „bilele la vedere”
Articolul următorNicolas Sarkozy, un an de condamnare pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale