INS: România are populație rezidentă mai puțină, dar mai îmbătrânită

Populația rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 19.186.000 persoane, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020, cauza principală a acestei scăderi fiind sporul natural negativ, iar al doilea motiv îl constituie fenomenul de emigrare, potrivit unui raport (provizoriu) al Institutului Național de Statistică (INS), dat publicității astăzi.

Potrivit INS, populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Astfel, la 1 ianuarie 2021, populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51,0%). Concret, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.286.000 de persoane, în scădere cu 1,6% față 1 ianuarie 2020. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2021 a fost de 9.795.000 de  persoane, în scădere cu 0,7% față de aceeași dată a anului precedent.

Cât privește fenomenul de îmbătrânire demografică, „acesta continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 715 mii persoane (3 707 mii față de 2 992 mii persoane), în creștere faţă de 630 mii persoane la 1 ianuarie 2020”, mai arată datele INS.

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării.  Astfel, soldul migraţiei internaționale în anul 2020 (provizoriu) a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu aproape 29.000 de persoane.

În cursul anului 2020, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,1%), în timp ce la capitolul imigranți, tot bărbații au fost majoritari (60,5%).

Baby-boom de pandemie

În urma unei analize realizate de Mediafax, pe baza datelor de la Clinica Amca Medical, lunile de pandemie de anul trecut au venit cu un „baby-boom”. Concret, numărul copiilor nou-născuți va trece de 200.000, cu un vârf în perioada iulie-august 2021. Potrivit clinicii, cele mai multe femei însărcinate în această perioadă provin din mediul urban, au vârste între 25-39 ani și se află, în cele mai multe cazuri, la primul copil.

2020, anul cu cea mai slabă „recoltă” dinainte de 1967

Statisticile INS arată că sporul natural negativ a crescut în luna martie 2021 faţă de cel din luna martie 2020 (-16293 persoane în luna martie 2021, față de -10734 persoane în luna martie 2020).

De altfel, 2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din 1967, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Au venit pe lume 161.320 de copii, cu peste 40.000 mai puțini ca în anul 2019.

PSD vrea să stimuleze natalitatea din România

Articolul precedentConsumurile estimate la energie fac gaură în bugetul românilor
Articolul următorPrimăria Constanța vrea echipamente informatice de peste 5 milioane de lei