foto cu caracter ilustrativ

52.000 de lei este cuantumul amenzilor aplicate de Poliția Locală Ploiești pentru Rosal, operatorul de salubritate din municipiu. 

Instituția a anunțat că au fost acordate 25 de amenzi pentru neprestarea serviciilor de curățenie căi publice de către operator, conform contractului. 

„25 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 52.000 lei, au fost aplicate de către polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului, în perioada 23-27 august 2021, pentru neefectuarea curățeniei și igiena căilor publice de către operatorul serviciului de salubrizare, neasigurarea prestării serviciului de salubrizare, conform prevederilor contractuale și regulamentului de salubrizare, nerespectarea graficului de evacuare a deșeurilor menajere, abandonarea de deșeuri menajere și asimilabile acestora pe domeniul public, neîncheierea contractelor pentru prestarea unei activități a serviciului de salubrizare numai cu operatorul din municipiul Ploiești, schimbarea destinațiilor camerelor de precolectare a deșeurilor menajere din dotarea blocurilor și pentru neefectuarea operațiunilor de dezinfecție și dezinsecție a locuinței.”, au anunțat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

Contractul de curățenie căi publice dintre Rosal și Primăria Municipiului Ploiești a fost reziliat în primăvara acestui an. Conform legislației în vigoare, operatorul de salubritate trebuie să asigure serviciile încă 90 de zile, de la reziliere. Cele 90 de zile expiră la jumătatea lunii septembrie, însă Primăria Ploiești nu a organizat încă licitația pentru desemnarea unui nou operator care să asigure curățenia parcurilor, străzilor și zonelor publice din oraș. 

Articolul precedent„ Diva” Ana Maria Prodan strigă că a adus bani de acasă pentru Dunărea Călărași, deși avea contracte fabuloase. FOTO
Articolul următorStadion nou de fotbal cu 12.000 de locuri în județul Buzău
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...