Primarul general al Capitalei asigură că nu este cazul ca pandemia de coronavirus și cazurile de îmbolnăvire să fie luate în tragic, ci trebuie o mai bună organizare. Iar prin aceasta, Gabriela Firea înțelege că este nevoie de testare masivă, drept pentru care are planuri mari: în București se va testa și mai mult și, în plus, se vor cumpăra alte aparate RT-PCR față de cele deja achiziționate.
„Organizare, da! Panică, nu!
Creștem capacitatea de testare a bucureștenilor de la 800 de teste pe zi la 1.600 de teste zilnic! Achiziționăm încă 5 aparate de testare PCR și 7 extractoare. La propunerea mea, ca primar general, consilierii au aprobat, în ședința de consiliu proiectul „Testarea Continuă”.
După cum bine știți, încă din luna martie a acestui an, am cumpărat 5 aparate Real Time PCR și extractoare, pentru spitalele Dr. Victor Gomoiu, Dr. Victor Babeș, Spitalul Sfânta Maria și Institutul de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.
Pentru că ne dorim să venim în sprijinul bucureștenilor și a putea realiza cât mai multe teste în vederea unor diagnosticări rapide, achiziționăm încă 5 Aparate Real Time Multiplex PCR și 7 Sisteme Extracție Automate Acizi Nucleici, pentru spitalele Colentina, Spitalul „Carol Davila”, Spitalul Dr. Victor Babeș, Colțea și Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor.
Cu aceste aparate, vom putea crește capacitatea de testare de la 800 de teste pe zi la 1.600 de teste. În acest moment, Primăria Capitalei, prin ASSMB, derulează patru proiecte de testare care vin în sprijinul bucureștenilor: „Testăm pentru București”, „Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă”, programul „Pentru cei care nu stau acasă” și „Vacanța 2020”, partea a-II-a a proiectului „Testăm pentru București”. Bugetului proiectului „Testarea continuă”, asigurat de ASSMB, este de aproximativ 550.000 de euro”, explică primarul Firea.