Replici acide între politicianul Eugen Tomac și fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, după ce primul dintre ei a lansat în spațiul public o serie de acuzații. Disputa vine în contextul crimei de la Caracal, iar Tomac l-a numit pe Toader, dar și pe Florin Iordache, „avocații lui Dragnea”.
Potrivit unor declarații consemnate de Mediafax, Eugen Tomac a avertizat că Parlamentul trebuie să ia act de decizia CCR privind neconstituționalitatea modificărilor aduse codurilor penale „exprimată în unanimitate, clară și explicită. Politica penală, care a fost principalul program de guvernare al PSD în ultimii ani, nu poate fi făcută selectiv și în funcție doar de agenda celor care au crezut că astfel se pot salva. Tudorel Toader și Florin Iordache sunt personaje care vor rămâne în memoria colectivă drept avocați ai lui Dragnea și rodul muncii lor selective și de rea credință își vede rezultatul in aceasta decizie a CCR”, a spusTomac, citat de Mediafax.
Tudorel Toader nu a întârziat cu răspunsul și a scris pe Facebook ce crede dumnealui despre politician: „s-a alterat și el”! „Credeam într-o minimă bună- credință din partea lui Tomac, pe care îl cunosc de la momentul venirii de peste Prut. S-a alterat și el, în condițiile în care face afirmații profund greșite, sau poate distorsionate în mod intenționat. Îl invit să consulte cele două proiecte de lege inițiate de către MJ, în iulie și noiembrie 2017, și să spună un singur dezacord cu deciziile CCR sau cu cele două Directive. Știu că nu merită să îi răspund, după cum și el știe că repetă neadevăruri!”.