Ieri, Anisie și Stroe, miniștri cu acte în regulă, s-au gândit să se întâlnească cu președinții a trei Federații, de Handbal, de Rugby și de Volei, cărora să le spună că ei au decis reluarea activităților sportive și la școlile și liceele cu program sportive – mai precis, chiar de ieri se putea intra în săli, pentru antrenamente și chiar jocuri, dar cu respectarea Ordinului comun dintre MEC și MTS.
Și în timp ce la MTS se derula această întâlnire, la Guvern se decidea clar că a patra etapă de relaxare, care trebuia să înceapă la 1 iulie, este amânată, ba chiar se revine la unele măsuri restrictive, impuse la începutul pandemiei. Și în documentul care cuprinde noile măsuri restrictive, adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgențede la 1 iulie, găsim și un punct rezervat sportului:
- permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătății și aplicabile pentru Liga I de fotbal
Așadar, nimic despre handbal, rugby și volei, nimic despre cluburile sportive școlare, nimic despre antrenamentele în interior – nu știe stânga ce face dreapta, ba chiar mă gândesc că și Stroe, și Anisie, sunt două persoane neglijabile, în planul de organizare al premierului Orban. (Poate, într-o zi, am să vă spun o poveste incredibilă cu Premierul Mandolină, cu condiția să am voie să deschid cartea cu basme la acea pagină…).
Și dacă tot s-au întâlnit, Anisie și Stroe s-au întrecut în declarații optimiste, pentru ca oamenii să afle grija lor pentru sport și pentru sănătatea copiilor: ” Mă bucur că putem să facem acest anunț, al reluării activităților în unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar, întrucât sportul deține un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Au fost multe discuții referitoare la acest subiect, însă deciziile noastre au avut tot timpul în prim-plan siguranța copiilor. De aceea, sunt încrezătoare că, în urma acestui dialog deschis cu MTS, se vor concretiza câteva proiecte importante pentru tinerii care vor sa facă sport, pe care le vom anunța curând”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării. La rândul său, ministrul Stroe a punctat și el: “Doresc să mulțumesc Ministerului Educației și Cercetării și doamnei ministru, Monica Anisie, pentru deschiderea și înțelegerea pe care ne-au arătat-o. Deschiderea CSS-urilor și a LPS-urilor a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte în ultima perioadă cu oamenii din lumea sportului și mă bucur că am reușit acum să facem și acest pas”!. Din păcate, n-au urmat aplauzele furtunoase, pentru că auditoriul era unul foarte mic.
Declarații sforăitoare, să recunoaștem, dar în realitate sunt minciuni sfruntate, de partea ambilor politicieni – ca unul care urmăresc activitatea sportivă la nivel de copii și juniori, pot să spun că nu există preocupări majore din partea celor două ministere: părinții copiilor fac chetă să plătească arbitrajele, ba chiar și unele cantonamente. Profesorii-antrenori au salarii extrem de mici, deloc în raport cu timpul pe care ei îl pierd în sala de antrenament, cu grupele de viitori sportivi. În general, orice nevoi au aceste echipe, de materiale pentru antrenament, chiar și de echipamente, trebuie să apeleze la bunăvoința părinților.
Și dacă trecem la Ministerul Sportului, să spunem că Federațiile care organizează competițiile naționale, nu sunt niciodată în concordanță cu deciziile Ministerul Educației, care are și el competițiile proprii, programate peste cele ale federațiilor. În plus, cuplurile de arbitri, desemnate la meciurile echipelor școlare sau ale liceelor cu program sportiv, vin de la sute de kilometri distanță, găurind bugetele și-așa subțiate ale echipelor de elevi. Mai mult, federațiile au taxe și cotizații nediferențiate, amenzi și sancțiuni care ustură bine.
Prin urmare, declarațiile date ieri au fost doar de ochii presei, care le-a și consemnate în jurnalele lor de știri. Și n-ar fi prima oară când sunt doar vorbe care sunt luate de vânt!