Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă care vizează cunoscuta companie Sony, pe numele întreg Sony Interactive Entertainment Europe Limited, bănuiala fiind că a fost comis un abuz în ceea ce privește „poziția sa dominantă pe piața consolelor de jocuri video”.
Verificările vizează inclusiv subsidiarele companiei, Sony Interactive Entertainment Network Europe Limited și Sony Interactive Entertainment Direct Europe Limited – denumite împreună Sony, vizavi de „o posibilă încălcare a regulilor de concurență pe piața de distribuție a jocurilor video pentru console PlayStation”.
Din ce detaliază Consiliul Concurenței, sunt indicii că Sony ar fi abuzat de poziția sa dominantă fie prin vânzarea online a jocurilor video compatibile cu consolele PlayStation, exclusiv, prin intermediul platformei PlayStation Store, fie și prin interzicerea comercializării codurilor de activare pentru jocuri video compatibile cu consolele PlayStation de către distribuitorii concurenți.
„Prin aceste practici, s-ar fi redus opțiunile de achiziție a jocurilor video compatibile PlayStation, ceea ce ar fi dus la creșterea prețurilor pentru jocurile video pentru acest tip de console. Un alt afect al acestor practici îl reprezintă și descurajarea studiourilor din România de a dezvolta jocuri video compatibile cu PlayStation”, explică autoritatea de concurență.
Totodată, Consiliul Concurenței a publicat și o statistică, pentru a lămuri de ce este o problemă că Sony încalcă regulile de concurență. Astfel, „consolele marca PlayStation ale lui Sony sunt preferate de jucătorii români, potrivit informațiilor publice, în România existând aproximativ 1,3 milioane de utilizatori de jocuri video pe console și 127 de studiouri de dezvoltare a jocurilor video care ar fi afectate de această posibilă practică anticoncurențială a Sony”.
Până la acest moment, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții la sediile Sony din Europa pentru a strânge informații și probe, însă instituția arată că ancheta „nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor”.