O veste bună pentru bucureșteni, după ce rata de infectare a coborât sub pragul de 3 cazuri la mia de locuitori. Astfel, potrivit prefectului Alin Stoica, duminică va fi convocată ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în care se va decide ridicarea unora dintre restricții. Într-o intervenție la Digi 24, Alin Stoica a precizat că în cazul în care numărul infectărilor în următoarele două zile nu se va menține sub acest prag, restricțiile vor rămâne în continuare.  

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate.  Dacă rata va trece de 3 cazuri la mie, atunci evident nu vom mai lua această decizia. Vom aştepta un nou interval până când vom constata că iarăşi scădem sub 3 la mie. Eu sper să fie o continuă scădere, dar vedem că a încetinit scăderea. În ultimele două – trei zile diferenţele între ratele de incidenţă sunt destul mici”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

„Liber” în noaptea de Înviere

Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permisă circulaţia persoanelor până la ora 22.00, după care va fi interzisă până la ora 5.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de Covid sub 3,5 la mia de locuitori. Au fost deschise şi sălile de sport şi fitness şi a fost menţinută decizia luată privind sărbătorile pascale.

„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”, arată decizia CMBSU.

De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă  specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada  8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.

De precizat că nu este interzis accesul la bisericile sau mănăstirile aflate mai departe de locuințe, dar este recomandat să se țină cont de faptul că o serie de localitățoi din județul Ilfov se află încă în carantină, motiv pentru care accesul celor din afara localităților este interzis.

Vara presupune ieșiri la grătare, iar grătarele înseamnă gunoaie aruncate în păduri sau pe malul râurilor

Articolul precedentGermania investește miliarde de euro în protecția mediului
Articolul următorSe întâmplă la Cluj: doi bărbați au abuzat minori timp de doi ani într-un cunoscut mall din oraș