Ministrul Sănătății a vorbit la Botoșani despre ceea ce urmează după 15 mai, când ar trebui ca măsurile restrictive să se mai relaxeze. Însă acest lucru nu se va face automat, ci depinde de modul în care românii înțeleg să respecte regulile impuse în acest moment. Explicațiile au fost date de Nelu Tătaru în cadrul vizitei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.
„Vine 1 Mai, 2 şi 3. Este un weekend de foc care poate da peste cap sau nu orice focar care este în desfăşurare în acest moment. Ţine foarte mult de noi. Se vorbeşte de o relaxare în perioada când expiră această prelungire a decretului prezidenţial.
Dacă avem o linişte de 1, 2 şi 3 mai, rămâne ca în următoarele două săptămâni, până pe 15, să vedem o scădere a numărului de cazuri, o scădere a numărului de decese şi o scădere a numărului de cazuri care sunt internate în terapie intensivă. Dacă se petrece acest lucru, putem gândi după 15 mai nişte măsuri ca să ridice nişte restricţii”, a spus ministrul Tătaru.