Tensiunile din jurul Ucrainei creează probleme alimentare și energetice în întreaga lume, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken.
„O altă problemă este prețul la energie”, a continuat Joe Blinken. Potrivit secretarului de stat american, Europa este foarte concentrată pe ideea necesității diversificării aprovizionării cu gaz și petrol rusesc, deoarece Rusia le folosește ca instrument politic.
Impactul situației din Ucraina „se resimte peste tot în lume”, a mai apreciat Antony Blinken. Șeful Departamentului de Stat a mai adăugat că din cauza agresiunii ruse sunt probleme cu aprovizionarea cu alimente, fiind în joc exportul de produse agricole. Antony Blinken a subliniat că „acest lucru este valabil mai ales pentru mei”.
Reprezentantul permanent adjunct al Federației Ruse, Anna Evstigneeva, prezentă luna trecută la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, a declarat că o posibilă criză alimentară în lume nu e provocată de o operațiune militară „specială” a Rusiei în Ucraina, ci din cauza sancțiunilor occidentale „ilegale”. Ea a precizat că restricțiile introduse „au rupt lanțurile logistice și financiare, au deconectat complet Rusia – producătorul de alimente și îngrășăminte – de la sistemul SWIFT”.
Avertismentul FAO
Prețurile internaționale la alimente și îngrășământ ar putea să crească cu până la 20% ca urmare a războiului din Ucraina, a anunțat Organizația pentru Alimente și Agricultură (FAO) din cadrul ONU.
FAO spune că nu este clar dacă Ucraina va mai putea să aibă recolte în acest an, dacă războiul se întinde pe o perioadă mai lungă, în condițiile în care există incertitudini mari cu privire la exporturile rusești.
Conform Organizației, Rusia este cel mai mare exportator mondial de grâu, în timp ce Ucraina este al cincilea cel mai mare. Împreună, cele două țări au 19% din producția mondială de orz, 14% din cea de grâu și 4% din cea de porumb, practic mai mult de o treime din exporturile globale de cereale.
Indicele de preț la alimente al FAO a atins un vârf în februarie și este foarte probabil că va crește și mai mult în lunile care urmează în condițiile în care consecințele conflictul din Ucraina vor afecta lumea.
Conform Organizației, doar o parte din scăderile de exporturi din Rusia și Ucraina vor putea fi acoperite din exporturile altor țări.
„Îngrijorător este că rezultatul va fi o creștere a prețului la alimente între 8% și 22% peste nivelul lor deja crescut”, mai spune FAO.
Virgil Popescu: O companie din Germania vrea să facă investiţii în România