Şeful adjunct al Poliţiei Rutiere Arad a fost reţinut în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru contrabandă cu ţigări. Poliţistul a condus o dubiţă în care se aflau 220 de baxuri cu ţigări netimbrate, pe care a abandonat-o ulterior.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Andreea Ailioaie, a declarat sâmbătă pentru Mediafax că un poliţist a fost reţinut în cursul nopţii pentru contrabandă cu ţigări. Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Sergiu Mârza, adjunct şef al Poliţiei Rutiere Arad.
Conform primelor informaţii, poliţistul ar fi condus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o dubiţă în care se aflau 220 de baxuri de ţigări, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, pe care ulterior a abandonat-o. Oamenii legii au reuşit să îl prindă pe Sergiu Mârza la scurt timp, poliţistul fiind audiat, iar apoi reţinut pentru 24 de ore. „Poliţistul a fost reţinut pentru contrabandă cu ţigări, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă colegilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad”, a afirmat Andreea Ailioaie.