Dacian Cioloș îl vede pe Cîțu ca un premier în agonie

USR PLUS nu va vota vreo moțiune de cenzură dacă liberalii îi retrag sprijinul politic lui Cîțu

Dacian Cioloș, co-președintele USR PLUS, a reacționat foarte critic la adresa premierului Florin Cîțu, pe care îl vede ca unul „terminat”, dar care pune condiții ca atunci când ar fi câștigat alegerile parlamentare. Totodată, într-o emisiune de la B1 TV, Cioloș a precizat că va vota „orice moțiune” care îi poate scurta agonia lui Cîțu, singura condiție ca aceasta să nu fie votată: retragerea sprijinului politic de către PNL.

„Votăm orice moțiune care poate să scurteze această agonie a premierului Cîțu, care este terminat ca premier. El se comportă ca și cum ar avea majoritate în Parlament, pune condiții. Îi reamintesc că nu a câștigat alegerile, care să-i permită să invite partide la guvernare. (…) Noi vrem să rezolvăm problema asta cât mai repede. Problema putea fi rezolvată dacă PSD și PNL nu făceau acest joc în Parlament, în birourile permanente. S-au asociat pentru a amâna această moțiune. Problema putea fi rezolvată de câteva săptămâni. Totul s-a învârtit în ultimele săptămâni în jurul congresului PNL”, a declarat Dacian Cioloș, la B1 TV.

De altfel, Cioloș îl consideră pe premierul Florin Cîțu principalul vinovat atât pentru criza politică în care se află România de la începutul lunii septembrie, când ministrul Justiției, Stelian Ion a fost demis, iar ceilalți miniștrii din partea USR PLUS au decis să își ea demisia, dar mai ales responsabilul eșecului privind campania de vaccinare. Despre aceasta spune Cioloș, premierul ar fi vrut să dețină întregul control, doar că lucrurile „din teren” arată cu totul altfel. Dorință redusă de vaccinare din partea românilor, precum și o creștere alarmantă a numărului de noi cazuri confirmate de Covid.

„Campania de vaccinare a dus-o în gard, cu PNDL-ul și-a cumpărat funcția din partid, iar PNRR-ul l-a semnat pe munca altuia, în special pe a lui Ghinea”, a afirmat Cioloș, care a adăugat care este singura condiție prin care USR PLUS nu va vota vreuna dintre cele două moțiuni de cenzură, ca liberalii să îi retragă sprijinul politic al lui Cîțu și să propună un premier care să formeze o coaliție și să aibă încrederea partenerilor.

Reamintim că moțiunea de cenzură a PSD va fi citită joi, 30 septembrie, iar votul urmează să fie dat marți, 5 octombrie, în timp ce moțiunea celor de la USR PLUS și AUR încă își face „cale” să ajungă în Parlament.

Kelemen Hunor încă speră la refacerea coaliției: „Trebuie să mai lași și din orgolii și din supărări personale”

Articolul precedentKelemen Hunor încă speră la refacerea coaliției: „Trebuie să mai lași și din orgolii și din supărări personale”
Articolul următorPetiție online pentru repunerea în funcție a lui Octavian Berceanu