O societate de exploatarea lemnului pune în pericol captarea de apă care alimentează comuna prahoveană Valea Doftanei. Firma a organizat o parte din șantier în amonte de sursa de apă a localității.
Primarul localității, Lucian Costea susține că din cauza buştenilor tăiaţi, a rumeguşului şi a noroiului produs în imediata vecinătate a captării, apa care ajunge la robinetul oamenilor este tulbure, plină de mâl, bună de consumat doar la irigaţii şi animale, nu şi pentru consumul uman. Captarea de apă din zona Valea Urșilor asigură alimentarea cu apă a aproximativ 50% din populația comunei.
„Aici a început exploatarea forestieră în amonte. Rampa de buştean este lângă captare, funicularul trecând pe deasupra captării. Continuarea lucrărilor va duce la compromiterea acestei captări, care asigură 40% din necesarul de apă, pentru minimum 5-6 ani. Nu înţelegem sub nicio formă ignoranţa Romsilva în acest caz. Vom lupta cu argumente legale pentru ca cei care încasează milioane de euro de pe raza comunei Valea Doftanei şi nu plătesc nimic la bugetul local să ne respecte comunitatea”, a declarat primarul Lucian Vileford Costea.
Edilul a explicat că societatea care exploatează pădurea în Valea Urşilor are autorizaţie încă din luna aprilie a acestui an, dar tăierile au început doar de câteva zile, timp în care apa de la robinetele oamenilor care locuiesc în mai multe sate din comună a devenit maronie.
O echipă a Romsilva s-a deplasat la Valea Doftanei, în urma unor sesizări venite de la primărie. Acuzațiile s-au confirmat și au fost descoperite inclusiv fapte de natură penală. Firma care a câştigat licitaţia a tăiat ilegal mai mulţi arbori, motiv pentru care este anchetată penal.
„Am primit o sesizare din partea Primăriei Valea Doftanei că într-o zonă unde are loc o exploatare forestieră apa este tulburată. Am trimis corpul de control al Direcţiei Silvice să verifice. Partida care se află în exploatare este autorizată legal, rezultat în urma unei licitaţii câştigate de firma SC Matrafor SRL. Cu ocazia controlului s-au găsit într-adevăr şi unele probleme în sensul de tăiere ilegală a unor arbori, într-un volum de 27 de metri cubi. Am notifiat, conform Codului Silvic, Inspectoratul Poliţiei Prahova, s-a întocmit dosar penal în acest sens. Organele abilitate vor solicita la comisia de atestare a operatorilor economici şi retragerea atestatului de exploatare a agentului în cauză. Societatea nu o să mai poată participa la licitaţii”, a declarat Dragoş Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova.
În urma ilegalităţilor descoperite în Valea Urşilor, controlul de fond a fost extins şi la alte exploatări forestiere din zonă. Primarul din Valea Doftanei susţine că reprezentanţii firmei Matrafor au tăiaţi toţi arborii „şi mai sus de captare, şi în jurul captării”, dar nu ştia că este vorba inclusiv de tăieri ilegale.
În plus, Lucian Vileford Costea a explicat că în comună sunt probleme tot timpul cu captările de apă pentru că sunt de suprafaţă, iar exploatările forestiere agravează şi mai rău calitatea apei potabile. În paralel cu reprezentanţii Direcţiei Silvice, la Valea Doftanei a deschis o anchetă şi Garda de Mediu Prahova.