În urma unui control cu prilejul căruia s-au constatat întârzieri la plata daunelor şi diminuarea nejustificată a despăgubirilor, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a sancționat dur societatea de asigurare Euroins. Acesteia i s-a interzis temporar să practice asigurări RCA. Consiliul ASF a dispus această măsură lucru în şedinţa din 28 august. Tot atunci, instituţia de supraveghere şi control a hotărât sancţionarea lui Mihnea Tobescu, directorul general al companiei de asigurări, cu amendă de 50.000 de lei şi sancționarea lui Stamov Bozhidar Stoyanov, conducătorul departamentului de daună din cadrul societății, cu retragerea aprobării acestuia. “Interzicerea practicării de către societate a asigurării RCA este în vigoare până la implementarea de către compania Euroins a unui set de măsuri stabilit de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Măsurile se referă, printre altele la revizuirea de către Euroins a instrucțiunilor, procedurilor sau normelor de constatare și lichidare a daunelor, stabilirea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor în conformitate cu reglementările în vigoare, respectarea termenelor de plată a dosarelor de daună, informarea sau notificarea asiguraților cu privire la respingerea pretențiilor de despăgubire”, se arată în comunicatul dat publicităţii de ASF. Autoritatea a obligat Euroins ca, în termen de 24 de ore de la primirea deciziei de sancționare, să le comunice intermediarilor de asigurări interdicția de a mai încheia contracte de asigurare RCA în numele și pe seama societății. La sfârșitul semestrului I 2013, Euroins Asigurare-Reasigurare SA avea un volum de prime brute subscrise pe segmentul RCA de 258,74 milioane de lei și deținea o cotă de piață pe acest segment de 21%. În primele şase luni ale anului 2013, indemnizațiile brute plătite de societate, pe segmentul RCA, au însumat 157,78 milioane de lei. Noua ASF pare hotărâtă să taie în carne vie în domeniul asigurărilor, sancţionându-i dur pe cei care încalcă legea. Pe 12 august, ASF a anunţat aplicarea unor sancţiuni pe piaţa asigurărilor, în urma unor controale efectuate in perioada mai 2013 – iulie 2013. Consiliul ASF a decis pe 22 mai 2013 sancţionarea aceluiaşi Stamov Bozhidar Stoyanov (Euroins) cu 50.000 de lei, a lui Mihail Tecău – președinte directorat Omniasig VIG, cu 50.000 de lei, a lui Artur Borowinski – vicepreședinte directorat Omniasig VIG, cu 50.000 de lei şi a Danielei Camelia Covăcescu – membru directorat Omniasig VIG cu 30.000 de lei. Controalele au vizat şi Astra Asigurări, societate deţinută de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu. Pe 12 august, ASF a comunicat ca „la Astra Asigurări controlul este în derulare. După ce va fi finalizat, echipa de control va informa Consiliul ASF asupra constatărilor, iar acesta va dispune eventualele măsuri de sancționare „.