Alexandru Cumpănaşu, preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României şi unchiul Alexandrei, ultima fată răpită, violată și ucisă de Gheorghe Dincă, a făcut declarații în exclusivitate la „Marius Tucă Show”. Acesta a vorbit despre timpul de reacție al oamenilor legii, despre faptul că se încearcă o mușamalizare, dar și despre ce se putea face pentru ca nepoata lui, în vârstă de doar 15 ani, să trăiască. Potrivit Mediafax, Cumpănaşu a fost un mare susţinător al statului de drept şi procurorilor, dar după cazul crimelor de la Caracal a admis că a susţinut un sistem putred, care i-a ucis nepoata. Mai mult, el a cerut demisia şefului STS ca urmare a modului în care s-a acţionat.

Sunt presiuni uriaşe care se fac de a ceda, de a nu mai pune presiune pe vestitul Vasilcă. Unii apropiaţi au încercat să mă domolească. Sistemul nu e mai puternic decât mine. Unii au cedat. Au pus presiuni pe apropiaţi”, a spus Cumpănaşu în emisiunea lui Marius Tucă. Totodată, unchiu Alexandrei a vorbit despre cine sunt principalii vinovaţi, dacă existau mijloace legale şi tehnice pentru salvarea tinerei și ce probe clare există. Întregul interviu, aici.