Revista Nature a publicat un studiu în care precizează că în următorii 50 de ani, din cauza încălzirii globale, se vor răspândi până la 4 mii de virusuri între mamifere și oameni, informează Digi24.
Mai exact, schimbarea climei va împinge animalele să se îndepărteze de zonele mai calde, migrația forțată făcând astfel ca unele specii să intre în contact pentru prima dată. Cel mai posibil, pandemia de coronavirus a fost cauzată de transmiterea virusului de la liliac la om, în China.
Un cercetător din Berlin a spus că cele 4 mii de transmisii virale între animale nu înseamnă automat că vor exista tot atâtea pandemii.
„Dar fiecare dintre ele are potențialul de a influența sănătatea animalelor și poate să se extindă apoi asupra populațiilor umane. Oricum ar fi, este posibil să fie o veste foarte proastă pentru sănătatea ecosistemelor afectate”, a mai spus cercetătorul.
Cum se poate pregăti lumea pentru o nouă pandemie
Printre cei mai predispuși să transmită virușii sunt liliecii. Aceștia vor reprezenta aproape 90% din primele întâlniri între specii noi, iar majoritatea vor avea loc în Asia.
„Liliecii sunt responsabili în mod disproporționat, dar încercăm să accentuăm faptul că nu trebuie să-i învinovățim pentru acest lucru – și că pedepsirea lor (sacrificarea, în încercarea de a împiedica migrațiile) este probabil să înrăutățească situația prin faptul că va determina o mai mare dispersie, o mai mare transmitere și o sănătate mai slabă”, se mai arată în raportul revistei Nature.
Albery și coautorul Colin J. Carlson, cercetător la Universitatea Georgetown, au folosit pentru prima dată modelarea computerizată pentru a prezice unde se vor suprapune probabil speciile, informează Digi24.
Cei doi oameni de știință au descoperit că transmiterea a noilor viruși va avea loc, cel mai probabil, în Africa, India, China, Indonezia și Filipine.
Matthew Aliota, profesor la Departamentul de Științe Veterinare și Biomedicale de la Universitatea din Minnesota, a declarat că toate aceste schimbări climatice vor spori oportunitățile de introducere și răspândire a virusurilor în mai multe zone de pe glob și în noi specii gazdă.
„Din nefericire, vom continua să vedem noi evenimente de boli zoonotice cu o frecvență și o amploare din ce în ce mai mare”, a spus Aliota.
Citește și articolul: Schimbările climatice facilitează acomodarea speciilor noi/invazive de insecte, plante și microorganisme