Atunci când PNL și USR PLUS se ceartă, singurii pierzători sunt cetățenii Sectorului 1

Cinci dintre proiectele propuse pe ordinea de zi de primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, au fost „refuzate” de consilierii PNL din sector

În ședința de ieri a Consiliului Local al Sectorului 1, consilierii PNL au refuzat să voteze o serie de proiecte propuse de aparatul administrativ al primarului Clotilde Armand. Într-o încercare de a-și explica acțiunile, liberalii au scris, într-un comunicat trimis presei, că motivele ar fi unele cât se poate de „obiective”. Ceea ce a stârnit scandalul între PNL și USR PLUS, partide care, până mai ieri își dădeau mâna, în București, pentru Dreapta Unită.

PNL pune piciorul în pragul sălii de consiliu

Mai exact, vorbim despre următoarele cinci proiecte, cărora consilierii PNL Sector 1 le-au zis „nu”:

1. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind digitalizarea, organizarea și funcționarea parcărilor publice de reședință administrate de Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București.

Explicația votului negativ, pe scurt:: PNL-ului nu-i plac schimbările de reguli în timpul jocului, fiind necesară, în opinia acestora, consultarea cetățenilor Sectorului 1.

2. Proiect de hotărâre privind diminuarea temporară a frecvențelor de intervenție pentru operațiunile activității de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice din cadrul serviciului de salubrizare în aria administrativ teritorială a sectorului 1 desfășurate de Compania Romprest Servicii SA.

Explicația votului negativ, pe scurt:: Proiectul de HCL ar anula toate eforturile din ultimele săptămâni de mediere a situației și deblocare a contractului de salubrizare, punând sub semnul întrebării dorința autentică a administrației Armand de a soluționa această chestiune, afirmă liberalii.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare ale ADP Sector 1.

Explicația votului negativ, pe scurt: Liberalii refuză să voteze un HCL care nu a trecut încă prin faza de consultare cu cetățenii și sindicatele.

4. Proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții, numărului de personal și regulamentului de organizare și funcționare ale Poliției Locale Sector 1.

Explicația votului negativ, pe scurt: Lipsă de transparență, ca în cazul ADP. În plus, acuză consilierii PNL, din nou, sindicatele nu ar fi fost consultate atunci când s-a luat o astfel de dezicie de supunere la vot.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului și cuantumului burselor de merit, burselor de performanță, burselor de studiu și de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat Sector 1, pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021.

Explicațiile votului negativ, pe scurt: Algoritmul propus pentru bursele de merit, în forma inclusă în HCL propusă de primarul Clotilde Armand, ar fi complet discriminator pentru elevii liceelor cu rezultate foarte bune, zic consilierii PNL.

Economat Sector 5, organigramă supradimensionată și ineficientă

Ce are de spus Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, despre scandalul dintre PNL și USR PLUS

„Astăzi, grupul PNL și-a bătut joc de fiecare proiect care ar fi făcut comunitatea mai prosperă: regulamentul de digitalizare pentru parcări, reorganizarea de la Poliția Locală prin care eliminam corupția endemică de acolo, reorganizarea Administrației Domeniului Public și proiectul burselor pentru elevi. Știți de ce au făcut asta? Am să vă spun. Pentru că ei doresc ca Administrația Domeniului Public să le revină și să nu intre în primărie, să fie instituție de sine stătătoare. Să nu reorganizăm. Să plantăm din nou garduri de milioane de Euro și nu copaci.”, a declarat, la rândul ei, Clotilde Armand, pe Facebook.

Concluzie: Atunci când PNL și USR PLUS se ceartă, singurii pierzători sunt cetățenii Sectorului 1.

Articolul precedentEconomat Sector 5, organigramă supradimensionată și ineficientă
Articolul următorSomnul autorităților încă ucide
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.