În timp ce se aflau în poligonul Poplaca pentru un modul de practică în cadrul cursului de specializare pentru militari salvatori (Combat life Saver), locotenentul Toma Mihai și colegii săi au intervenit pentru acordarea primului ajutor unei persoane rănite.
Persoana în cauză a fost victimă într-un accident rutier produs în apropierea poligonului.
Militarii salvatori au stabilizat coloana cervicală a victimei
Potrivit comunicatului publicat de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România, militarii au efectuat descarcerarea conform măsurilor specifice și au eliberat căile aeriene.
După, aceștia l-au stabilizat hemodinamic și respirator și i-au făcut o evaluare completă până la sosirea echipajului de terapie intensivă din cadrul SMURD Sibiu, cărora le-au predat cazul.
Totodată au aplicat măsurile specifice pentru prevenirea incendiilor și asigurarea perimetrului cu devierea traficului rutier, până la sosirea autorităților.
Locotenentul Toma Mihai este medic rezident la secția de chirurgie la Spitalul Clinic Militar de Urgență ”Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca
”Locotenentul a participat, în perioada 12 – 16 septembrie 2022, la cursul de specializare militar salvator (Combat life Saver/CLS), organizat în cadrul Centrului de perfecționare medico-militară Sibiu, fiind singurul absolvent cu nota 10 al cursului.
Felicitări, Mihai, pentru responsabilitatea și spiritul civic de care ai dat dovadă și pentru modul în care îți îndeplinești misiunile!”, au transmis membrii MApN, astăzi, 28 septembrie.