Moțiunea de cenzură, la mâna judecătorilor CCR

Guvernul Cîțu cade indiferent de decizia de astăzi

Curtea Constituțională va discuta marți, de la ora 10.00, sesizarea Guvernului privind moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, depusă de USR PLUS și AUR. Premierul Florin Cîțu a afirmat, luni, că în cazul în care CCR va soluționa acest conflict, prin admiterea lui, cei doi șefi de Camere vor trebui să demisioneze pentru că au susținut o procedură viciată pentru a da jos Guvernul. Asta, în contextul în care șeful Camerei Deputaților, Ludovic Orban și-a prezentat deja demisia, după ce a pierdut alegerile interne din PNL

„Cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată primul-ministru al Guvernului”, este punctul înscris pe ordinea de zi a ședinței de marți, afișată pe site-ul CCR.

PSD s-a declarat pregătit pentru orice decizie va lua CCR în privința sesizării făcute de premierul Cîțu. Astfel, fie va vota moțiunea de cenzură a celor de la USR PLUS și AUR, fie o vor depune pe a lor, care este scrisă și are și toate semnăturile necesare pentru a fi depusă.

„Mâine (n.r. – marți) avem decizia CCR-ului, indiferent care este. Dacă nu există conflict, imediat intră (n.r. – moțiunea USR PLUS și AUR) pe ordinea de zi, într-o zi sau două la vot. Tot PSD-ul va vota această moțiune. Dacă există conflict, imediat după decizia CCR eu am anunțat deja colegii să avem un Consiliul Politic Național (…). O să solicit colegilor mei ca mâine să depunem moțiunea PSD, care este pregătită. Avem semnăturile, avem textul”, a spus Marcel Ciolacu, la Antena 3. De asemenea, acesta a adăugat că va cere în Biroul Permanent Reunit ca joi, 30 septembrie, să fie citită moțiunea, dacă este conflict, iar luni, să aibă loc și votul.  

De altfel, președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu afirmase în urmă cu două săptămâni că satisfacția social democraților va fi mai mare când vor da jos chiar președintele PNL, la căderea Guvernului. „În politică totul e strategie dacă suntem oameni raționali. Cîțu e pentru noi în acest moment un foarte bun agent electoral. De ce să ne băgăm noi în această bătălie? Cîțu oricum e terminat. Fie că ajunge președinte în 25 septembrie și-l vom da jos după aceea, pentru noi e mai interesant și efectul politic e mai mare să dai jos președintele PNL”, a declarat Dîncu la acel moment.

Dîncu îl consideră pe Cîțu „un foarte bun agent electoral”, dar pentru PSD

Articolul precedentCioloș îi cere președintelui PNL Cîțu să îl dea afară pe premierul Cîțu pentru ca USR PLUS să revină și să implementeze Planul de Redresare și Reziliență
Articolul următorTeodorovici vrea să știe dacă șefa Comisiei Europene a aflat că premierul Cîțu a fost la „mititica”