Sancțiuni în valoare de de peste 3,5 milioane de lei date de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Cosumatorilor (ANPC), după o serie de controale.

Verificările au fost derulate la nivel național, în perioada 24–28 august, fiind vizate mai multe sectoare.

Conform ANPC, comisarii au desfășurat acțiuni de control și supraveghere a pieței, în domenii precum sectorul alimentar și nealimentar, alimentația publică și stațiile de carburanți, urmărindu-se modul de respectare al legislației, identificarea neconformităților și prevenirea comercializării unor produse sau a prestării unor servicii care pot pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor.

Astăzi, bilanțul făcut public conține 792 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,5 milioane de lei, dar și 566 de avertismente. Totodată, ANPC mai arată că valoarea totală a produselor verificate a depășit 11 milioane de lei, fiind oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de peste 110.000 de lei.

Pentru alte produse, în valoare de peste 340.000 de lei, a fost dispusă măsura opririi temporare de la comercializare și, tot temporar, s-a dispus oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 23 de operatori economici.

Principalele neconformitățiconstatate au fost: diferențe între prețul afișat pe eticheta de raft și cel înscris pe bonul fiscal; carne și produse din carne cu acumulări de lichid sangvinolent în ambalaj; produse alimentare cu data-limită de consum depășită; recipienți sub presiune cu grad avansat de coroziune (butelii); ambalaje deteriorate, care pot afecta integritatea și conformitatea produselor; deficiențe de informare privind perioadele promoționale; întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar, cu acumulări grosiere de impurități, depuneri de grăsime și reziduuri alimentare; nerespectarea condițiilor și temperaturilor de depozitare pentru produsele comercializate; agregate frigorifice cu elemente de etanșare depreciate, componente lipsă și depuneri grosiere de gheață și impurități; utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, resturi alimentare și depuneri grosiere de arsură; produse de origine vegetală depreciate calitativ, prezentând depuneri de mucegai, urme de lovire și strivire;produse alimentare și nealimentare fără elemente de identificare și caracterizare, necesare unei informări corecte, complete și precise; prezența acumulărilor de gheață în ambalajul produselor congelate; comercializarea unor jucării fără marcajul CE, marcaj care dovedește conformitatea produsului cu normele de siguranță ale UE; deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română a informațiilor existente pe ambalajul jucăriilor”, precizează ANPC.

Articolul precedentCity manager-ul Sectorului 4 a renunțat la mandatul de consilier local