Emil Boc, edilul din Cluj-Napoca, a organizat o festivitate de premiere pentru elevii clujeni care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, susținut anul curent.
Ceremonia a fost desfășurată în Sala de sticlă a Primăriei, iar primarul a ținut să-i felicite și pe profesorii care s-au implicat în pregătirea liceenilor.
Emil Boc i-a premiat pe elevii de 10: ”Cluj-Napoca: Educația pe primul loc!”
”Astăzi, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Sala de sticlă a Primăriei, am avut plăcerea de a premia 10 elevi excepționali care au obținut media 10 la Bacalaureat. Am premiat de asemenea pe cei 24 de profesori care i-au pregătit în vederea obținerii acestor rezultate deosebite”, a scris primarul, pe contul de Facebook.
Edilul a precizat că Primăria Cluj-Napoca a acordat fiecărui elev și profesorilor îndrumători un premiu simbolic format din: 1.000 lei, o diplomă și un buchet de flori.
De asemenea, Terapia, o companie Sun Pharma s-a alăturat acestei inițiative și contribuie la recunoașterea acestor rezultate remarcabile oferind suplimentar suma de 1.000 lei tuturor elevilor și profesorilor.
Primarul din Cluj-Napoca: ”Felicitări elevilor, părinților, profesorilor și Inspectoratului Școlar Județean pentru rezultate!”
”Educația este și va rămâne o prioritate cheie pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca. Continuăm investițiile în infrastructură, reparații, burse școlare, transport pentru elevi, vouchere pentru pregătirea digitală a profesorilor clujeni, programe și politici publice educaționale”, a transmis edilul.