Sursa foto: Desprevise.ro

Potrivit sondajului de opinie intitulat „Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României – Ediţia I”, realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, 54% dintre respondenți consideră că viața în România este mai grea acum decât în urmă cu 30 de ani, scrie Agerpres.

De asemenea, 35,6% spun că este mai bună, 8,5% că este la fel, iar 1,9% nu răspund. Cu toate acestea, peste 43% dintre respondeți au precizat că în următorii 30 de ani, viața în România va fi mult mai bună, iar în rândul tinerilor, procentajul este de 57%.

14,3% dintre români consideră că va fi la fel, iar 34,5% că va fi mai proastă decât cea din prezent. Ponderea non-răspunsurilor este de 7,7%.

Cei care consideră că situația României este mai bună după 1989 sunt tinerii sub 30 de ani și persoanele cu educație superioară. Românii care își permit să trăiască „pe picior mare” nu regretă vremurile apuse

Totodată, românii care au venituri mici, banii fiind folosiți doar pentru strictul necesar și persoanele cu educație primară consideră că situația țării noastre este mai rea decât în 1989.

În ceea ce priveşte Reforma administrativ teritorială, 60,7% dintre români cred că aceasta ar îmbunătăţi calitatea serviciilor publice din România, în timp ce 31,9% sunt de părerea contrarie, iar 7,4% nu ştiu sau nu pot aprecia, precizează sursa citată.

Aproape 60% dintre respondenți susțin înființarea unor regiuni care să reunească mai multe județe, 34,4% având o părere proastă despre o astfel de măsură și 5,8% nu știu sau nu răspund.

De asemenea, tinerii sub 30 de ani au o părere bună despre înființarea unor regiuni care să reunească mai multe județe.

Datele pentru sondajul de opinie „Agenda România 2050. O conversaţie despre viitorul României – Ediţia I” au fost culese în perioada 23 mai – 14 iunie prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.500 de persoane.

Eroarea maximă admisă a datelor este de  2,53 %, la un grad de încredere de 95%.

Citește și articolul: Asociația CFA România: În 2040, populaţia României de peste 65 ani o va depăşi pe cea sub 24 ani

Articolul precedentDecizii fără precedent luate de către primarii din Italia, din cauza secetei: Clienții saloanelor de înfrumusețare, spălați pe cap doar o singură dată
Articolul următorCălărași: De la Grădina Zoologică „dispare” până și lucerna. Conducerea instituției a întocmit o „fișă” din care nu reiese concret numărul animalelor. Document
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.