Sursa: Facebook

Fostul premier Victor Ponta a vorbit aseară despre situația din Ucraina și despre iminența unui război în România, țară care se află totuși sub umbrela NATO.

Și, tocmai din această perspectivă, Ponta crede că țara noastră nu este amenințată în acest moment de un conflict armat, dat fiind că o ofensivă a Rusiei în România ar însemna un război global. Alte pericole amenință țara noastră, a avertizat acesta.

Momentan, a explicat Victor Ponta la România TV, România nu este „în niciun pericol”, motiv pentru care nici nu ia în calcul să plece din țară pentru a se pune la adăpost.

Noi nu ne-am gândit că o să mai trăim ce au trăit bunicii și părinții noștri, război în Europa. (…) Ceea ce au făcut Putin și Rusia e dincolo de orice logică. Sincer, nu înțeleg nici logica politică. Înțelegeam dacă lua regiunea Donbas, lua Odessa, dar ce să facă, să ocupe o țară de 40 de milioane de locuitori, Ucraina? Nici Georgia nu a reușit s-o ocupe în 2008, care e o țară mică. (…)

Eu cred că, în România, nu este absolut niciun pericol. Dacă ar începe război în România, țară NATO, oricum este sfârșitul lumii. Ar fi al Treilea Război Mondial și nu mai ai unde să te duci. În junglă? Unde? Deci nu văd niciun pericol militar pentru România”, a subliniat Ponta pentru sursa citată.

În același timp, fostul premier a vorbit și despre alte consecințe ale conflictului stârnit de Vladimir Putin, din punct de vedere economic. Nu doar în ceea ce privește Rusia, ci toată Uniunea Europeană, având în vedere importanța economică a Ucrainei, dar și a statului condus de Putin.

Din punct de vedere economic, Rusia va plăti un preț uriaș, pe care Putin nu l-a calculat bine. Însă ce nu vorbește nimeni, pentru că nu a fost timp, este efectul economic pe termen lung asupra României și Europei de Est, care vine după alte două crize majore în ultimii doi ani – criza Covid și criza energetică, care este deja de un an, nu de o lună.

Prețul petrolului a ajuns la cel mai mare nivel de la criza din 2008. De ce? Pentru că cei care produc petrol îl vând mai scump acum, când nu mai e pe piață petrol rusesc. Adică Arabia Saudita, Nigeria, Venezuela.

Apoi Ucraina și Rusia acopereau două treimi din exportul mondial de grâne. Nu mai poți să cumperi nici din Ucraina, nici din Rusia, deci va crește prețul la alimente”, a avertizat Victor Ponta.

Articolul precedentONU: Este de neconceput un conflict nuclear în Europa
Articolul următorUrsula von der Leyen: Vrem Ucraina în Uniunea Europeană