Sursa foto: DC News

Într-un comunicat oficial, polițiștii din Sindicatul Europol au anunțat că din 1 decembrie vor începe protestele în toată țara. Ei sunt nemulțumiți de faptul că nu au mai avut parte de o creștere a salariilor încă din 2007. Mai mult, ei consideră că majoritatea guvernamentală formată are ca și scop „împărțirea banilor pentru clientela politică flămândă.”

De asemenea, aceștia cred că noua coaliție  a trecut cu vederea pensiile militare, în condițiile în care rezerviștilor nu le-a mai fost indexată pensia cu inflația din ultimii 2 ani.  Polițiștii spun că nu vor accepta „bătaia de joc a Guvernului”.

Sindicatul Europol: „Nu mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar”

Mai mult, ei au mai precizat că s-au săturat de clasa politică, ce „i-a înșelat”, făcând economie „pe la spatele” lor.

„Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fișa postului. Nu mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar. În timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, se arată în comunicatul transmis de Sindicatul Europol.

De asemenea, polițiștii acuză pe social-democrați de indiferență totală încă din 2017. În perioada respectivă au decis să crească salariile medicilor și cadrelor didactice, uitând de ei. „Polițiștii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării. Din 2007 polițiștii nu au mai avut parte de măriri salariale. Norocul nostru a fost creșterea salariului minim pe economie. Altfel, aveam și acum salariu de 1100 lei, cum era în 2013″, mai spun sindicaliștii Europol.

Polițiștii sunt nemulțumiți de Guvern

Conform comunicatului, începând din 1 decembrie, polițiștii vor sancționa cetățenii care săvârșesc contravenții cu avertisment scris sau verbal. Mai mult, pe toată durata lunii decembrie, ei vor refuza să desfășoare ore suplimentare, iar din 1 ianuarie 2022, nu vor mai îndeplini sarcini anti-covid.

De asemenea, în perioada 13-15 decembrie vor protesta în fața Prefecturilor în anumite județe, iar în 16 decembrie în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Totodată, pe 17 decembrie s-au anunțat proteste în fața sediului Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL) și Uniunii Democratice Maghiare din România (UDMR).

Patru polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti, arestați pentru luare de mită

Articolul precedentArafat, despre un posibil Val 5: “Nu stăm liniştiţi, chiar dacă suntem în scădere la numărul cazurilor”
Articolul următorPremieră în Parlament. Deputatul Dumitru Coarnă a sesizat Parchetul împotriva fostului secretar general al CSM
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.