Deputatul Alexandru Kocsis și senatorul Ovidiu Florean și-a anunțat, astăzi, în plen, plecarea din grupul parlamentar al PNL, la numai o zi după cea a lui Ludovic Orban. De altfel, încă de săptămâna trecută, Ionel Dancă lansa un avertisment în acest sens, când a afirmat că sunt mai mulți parlamentari care îl vor urma pe fostul președinte al PNL. Mai mult, deputatul a fost foarte critic atât la adresa lui Florin Cîțu, cât și la așefușuiu statului, pe care îi consideră principalii vinovați pentru criza prin care trece România.
„De astăzi mă retrag din grupul parlamentar al PNL şi voi activa, cel puţin temporar, ca deputat neafiliat. Nu demisionez din PNL, dar nici nu voi mai valida orgoliile politice ale unor copii bătrâni, Klaus Iohannis şi Florin Cîţu, persoane care nu sunt capabile să înţeleagă dramele umane care se petrec în jurul lor. Am speranţa că PNL se va trezi în timp util şi va redeveni acel partid serios care a guvernat ţara anul trecut şi care în campania electorală a vorbit doar despre cum vom dezvolta România cu bani europeni”, a spus Kocsis în plenul Camerei Deputaţilor.
La rândul său, senatorul Ovidiu Florean susține că motivul pentru care a luat acestă decizie ține de „atitudinea de obediență” a colegilor de partid față de Klaus Iohannis, cei care au girat dezastrul sanitar. „Iohannis l-a sprijinit pătimas pe domnul Cîțu. Până și parteneriatul Iohannis-Cîțu s-a încheiat la trei săptămâni. La noi poporul a fost sacrificat pentru un amărât capital de imagine”, și-a motivat gestul senatorul PNL.
Orban, demisia ca semn de protest
Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban a precizat, marți, că nu vrea să fie părtaș la ceea ce se întâmplă în acest moment în PNL, iar gestul său de a face un pas în spate este un gest de protest la deciziile pe care actuala conducere a partidului le ia, mai ales în contextul crizei politice.