Monica Anisie, ministrul Educației, a avut ceva să îi transmită Violetei Alexandru, colega sa din PNL și totodată ministru al Muncii, iar o altă modalitate nu a găsit decât pe Facebook. Or fi certate liberalele, nu or fi avut semnal la telefon, cine știe? Cert este că aseară, Monica Anisie a folosit Facebookul pentru a-i atrage atenția Violetei Alexandru că trebuie să se pună pe treabă „pentru o salarizare echitabilă în sistemul public”. Ca absolventă a Facultății de Litere, probabil Anisie știe a citi niște cifre, posibil să nu le și înțeleagă foarte bine, de aceea a rămas surprinsă când a citit în presă că există discrepanțe salariale în sistemul public. Și, după ce a analizat temeinic, pare să fi dat dreptate jurnaliștilor. Negăsind vreun fake-news pe acest palier, Anisie își dorește acum să înțeleagă mai multe, ba chiar Ministerul Muncii și celelalte instituții abilitate să rezolve situația.
„După o analiză extinsă, realizată în urma unei știri apărute în presă, am descoperit că atât în Ministerul Educației și Cercetării, cât și în celelalte ministere există discrepanțe la încadrarea salarială în cazul mai multor posturi. Astfel, s-a constatat că un șofer are salariul brut la nivelul unui profesor. Salariile din toate ministerele sunt stabilite pe baza criteriilor și a coeficienților din Legea Salarizării Unitare. Cred că Ministerul Muncii și Protecției Sociale trebuie să lămurească această situație și să lucrăm împreună cu toate celelalte ministere la ajustarea eventualelor discrepanțe pentru o salarizare echitabilă în sistemul public”, crede Ministrul Educației.