Sursa: pixabay.ro

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava și-au dat „mâna” cu polițiștii din cadrul B.C.C.O. Suceava, B.C.C.O. Pitești și S.C.C.O. Dâmbovița și cu cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeș pentru a destructura o rețea de traficanți de persoane.

Ieri, anchetatorii au efectuat trei 3 percheziții domiciliare pe raza județului Dâmbovița, într-o cauză penală privind traficul de persoane, în care sunt cercetați doi suspecți din acest județ.

Potrivit DIICOT, cei doi suspecți au recrutat la începutul anului 2023 dintr-un sat din județul Dâmbovița o persoană vătămată majoră, de pe urma căreia au făcut zeci de mii de lei.

Persoana vătămată, în vârstă de 60 de ani, are o dizabilitate fizică, iar suspecții sunt acuzați că au profitat de starea de vădită de vulnerabilitate a acesteia, dată fiind sănătatea precară, faptul că nu avea bani, perspectiva unui sprijin material ori a vreunei oportunităţi de angajare și au obligat-o la practicarea cerșetoriei în beneficiul lor.

Într-un comunicat de presă DIICOT arată că inițial, suspecții i-au dat bani sau alte foloase materiale, după care a început coșmarul pentru partea vătămată:

În perioada ianuarie –iunie 2023, suspecții au transportat-o pe victimă în diferite localități din județele Suceava, Bacău, Vrancea, Dâmbovița, pentru diferite perioade de timp și au obligat-o la practicarea cerșetoriei în locuri aglomerate, fiind controlată și supravegheată în permanență.

În urma exploatării victimei, suspecții au obținut suma totală de 81.598 lei”.

Articolul precedentAprecieri pentru Ciolacu, de la un fost consultant al USR: „E player big time. Îi face pe toți. Ceilalți sunt vai de capul lor”
Articolul următorMinistrul Dezvoltării anunță crearea unor noi structuri și a unor noi posturi în administrație