Listele cu semnături depuse de opt dintre candidații la prezidențiale vor fi analizate la Parchetul General, după ce Biroul Electoral Central a decis să facă sesizare penală. BEC spune că un număr semnificativ de semnături prezintă elemente de similitudine evidente, fiind în vizor Viorel Cataramă, Alexandru Cumpănașu, Miron Cozma, Cătălin Sorin Ivan, Maria Minea, Bobby Marius George Păunescu, Ninel Pia și Sebastian Constantin Popescu. Inițial, ancheta a început la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
„Având în vedere complexitatea cauzei și amploarea cercetărilor ce urmează a fi efectuate, urmând a fi verificată veridicitatea semnăturilor unui număr foarte mare de persoane ce domiciliază în localități situate în mai multe județe, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat în vederea supravegherii urmăririi penale dosarul privind denunțul formulat de Biroul Electoral Central (B.E.C.) pentru alegerea Președintelui României cu privire la împrejurarea că, pe listele de susținători ale unor candidați, s-a constatat că un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparținând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură a influența îndeplinirea condiției legale referitoare la numărul minim de susținători de 200.000”, comunică procurorii.