PSD cere premierului Florin Cîțu să dea explicații cu privire la rectificarea bugetară, după ce Consiliul Fiscal a afirmat că aceasta „slăbește consolidarea bugetară așa cum era anunțată pentru anul 2021”, potrivit unui raport publicat vineri.
„Experții subliniază, în cea mai recentă opinie, consecințele economice nocive ale guvernării actuale! Ei confirmă astfel avertismentele repetate ale Partidului Social Democrat: România este într-un profund dezechilibru economic, ca urmare a politicilor hazardate ale Guvernelor Orban și Cîțu. Veniturile în scădere acută, creșterea masivă a cheltuielilor, adâncirea gravă a tuturor deficitelor și sarabanda de împrumuturi la costuri enorme, de miliarde de euro anual, riscă să compromită pe termen lung orice șansă de redresare și echilibrare, dacă actualele tendințe continuă”, se arată în comunicatul de presă al PSD.
Totodată, social democrații au afirmat că Guvernul Cîțu angajează cheltuieli bugetare iresponsabile peste sumele prevăzute în buget, în condițiile anticipării unor venituri supraestimate și insuficiente „Este grav că venituri temporare, precum recuperarea taxelor și impozitelor amânate din cauza pandemiei, ajung să finanțeze cheltuieli bugetare permanente! România va continua să fie îngropată în împrumuturi, nu pentru investiții, ci pentru plăți curente”, se mai arată în acest comunicat.
De altfel, PSD are și o soluție pentru ieșirea din „acest cerc vicios al nenorocirii prognozate este schimbarea catastrofalului Guvern Cîțu. Aceasta este prioritatea politică imediată a PSD, pe care o va definitiva la nivelul conducerii partidului și a grupurilor parlamentare, la finalul acestei săptămâni, în contextul deja anunțatei intenții de depunere a unei moțiuni de cenzură, imediat după începerea sesiunii parlamentare”, au concluzionat reprezentanții PSD.
Ce spune Consiliul fiscal
Potrivit Consiliului fiscal, proiectul de rectificare bugetară „slăbește consolidarea bugetară așa cum era anunțată pentru anul 2021. Soliditatea construcției bugetare programate la rectificare este inferioară celei aferente proiectului de buget, chiar dacă nivelul țintit al deficitului bugetar (7,13% din PIB) este apropiat de cel inițial (7,16% din PIB)”, aceasta fiind singulară în istoria rectificărilor evaluate de Consiliul fiscal, din 2010 până în prezent, „prin magnitudinea rectificării pozitive a veniturilor și cheltuielilor bugetare (creșterea acestora fiind de aproximativ 4,8% față de valorile propuse anterior)”. În prezenta rectificare, sume mai mari decât sporul veniturilor programate sunt alocate cheltuielilor.
Mai mulți bani la Transporturi după modificarea rectificării bugetare