Președintele Partidului Mișcarea Populară, europarlamentarul Eugen Tomac, anunță că deja s-a decis ce se va întâmpla la votul pentru moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat. Tomac spune că parlamentarii PMP nu vor participa la vot, deoarece linia partidului este aceea de a nu susține demersul social democraților. Într-o intervenție pentru RFI, Eugen Tomac a precizat că inclusiv președintele PSD a fost anunțat asupra acestui aspect.

I-am transmis ieri domnului președinte Ciolacu că PMP nu va susține o asemenea aventură politică. Este inadmisibil, nu putem accepta un asemenea joc și dincolo de orice reproș pe care îl putem aduce actualului Cabinet legat de modul cum a fost gestionată criza, cum s-au luat anumite măsuri, este prea mult să împingem țara într-un haos politic care va produce și mai multă dezordine și mai mult dezechilibru, atât în plan economic, cât și în ceea ce privește combaterea pandemiei. PMP nu susține acest demers iresponsabil al PSD. Nici un parlamentar din Partidul Mișcarea Populară nu va fi prezent la această moțiune de cenzură. Aceasta este decizia pe care noi am luat-o”, a spus Tomac pentru RFI.

Articolul precedentCristian Bulfon nu rezonează cu Clotilde Armand, așa că vrea să candideze independent
Articolul următorLiderul deputaţilor liberali e decis să facă schimbări. Sunt vizați atât Avocatul Poporului cât și CCR