Sursă foto: Salvamont Neamț
Sursă foto: Salvamont Neamț

În cursul aceste dimineți, echipajele Salvamont din Neamț au precizat că un copil şi un adult, ambii din Bucureşti, au fost recuperaţi de salvamontişti după ce s-au rătăcit, noaptea trecută, în Ceahlău.

Potrivit reprezentanților, intervenția de extracție a celor doi turiști, de 49 și 12 ani, s-a finalizat în jurul orei 03, când echipa de intervenție a ajuns cu ei la Cabana Dochia.

Bărbatul din București era confuz și epuizat fizic

Când au deviat de la traseu și cum au ajuns în zona marilor pereți din acea zonă e destul de greu de explicat dat fiind faptul că adultul a fost, de la începutul alarmării, când se strâng datele necesare alcătuirii unui plan de operațiune, confuz și ușor incoerent din cauza epuizării fizice”, se arată în comunicatul publicat de salvamontiști, pe contul de Facebook.

Zona în care au intervenit salvamontiștii din Neamț a fost una foarte greu accesibilă

Ieri, 26 iulie, echipele Salvamont Neamț interveneau în zona de abrupt a feței de Est a Masivului Ceahlău (Jgheabul Cascadei -Bourie-Armeni) în vederea găsirii și evacuării celor doi turiști.

Salvatorii au ținut să precizeze că au reușit localizarea celor doi, iar echipa aflată în Baza Salvamont Dochia a încercat să coboare în zonă, folosind echipament tehnic .

Tehnologia a făcut iarăși diferența, dispecerul de serviciu reușind să-l ghideze să trimită o locație de pe telefonul mobil, locație la vederea căreia toți cei care au fost implicați în derularea evenimentului au tras adânc aer în piept. Pentru echipa de intervenție a urmat o noapte lungă printre pereți verticali și numai pregătirea desăvârșită și cunoștințele aprofundate asupra zonei au făcut ca o tragedie să fie evitată. Felicitări tuturor celor implicați. Good job!!!”, au mai precizat salvatorii.

Articolul precedentDecizie șocantă: Un fermier din județul Brașov a blocat cursul unui râu ca să își ude recolta
Articolul următorCodrin Ștefănescu, revoltat de faptul că statul român va achiziționa locomotive noi: ”Ne-au mărit taxele, impozitele și accizele”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time