Foto: Facebook/Petre Daea
Foto: Facebook/Petre Daea

După ce Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al Agriculturii, Petre Daea ar putea ocupa, din nou, această funcție.

Daea a mai ocupat, în trecut, funcția de ministrul al Agriculturii, în intervalul ianuarie 2017 și 4 noiembrie 2019.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că social democrații au venit cu cinci-şase variante pentru Ministerul Agriculturii, iar Petre Daea se află printre cei propuşi

Avem vreo cinci sau șase variante. Am avut discuții cu colegii mei. Din cele cinci sau șase o să venim cât mai repede cu o propunere. Este unul dintre numele propuse de către anumiţi colegi. Vom vedea”, a precizat Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat cine va fi propus să preia Ministerul Agriculturii în locul lui Adrian Chesnoiu.

Fostul ministru, Adrian Chesnoiu, a demisionat joi, 23 iunie, de la Ministerul Agriculturii. Cu toate acestea, a respins acuzațiile DNA de abuz în serviciu la trucarea unui concurs de angajare

De asemenea, Preşedintele Partidului Social Democrat a ținut să precizeze că membrii PSD au în plan să voteze și ridicarea imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu.

Ciolacu a mai adăugat că inclusiv Chesnoiu a cerut acest lucru.

Categoric. E o decizie luată. Mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziția Comisiei Juridice”, a adăugat  Marceal Ciolacu.

Acesta a fost și cel care l-a felicitat pe Chesnoiu pentru decizia de a demisiona din funcţia de ministru.

Articolul precedentRăzboiul din Ucraina a devenit o mină de aur pentru traficanții de droguri
Articolul următorRadiografia unei țări „educate”: Cel mai mic număr de elevi înscriși la Bacalaureat din istoria postdecembristă a României
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time