Sursa foto: Adevarul

Peste 700 de mii de dolari au fost strânși de 35 de femei şi trei bărbaţi ce și-au vândut nudurile pe site-ul „TerOnlyFans” pentru armata ucraineană, informează Adevărul.ro.

Fondatoarea siteului, Nastassia Nasko, a declarat că site-ul creat are un model similar cu Only Fans, dar nu are nicio legătură cu acesta, precizând că pe TerOnlyFans ( ter- prescurtarea de la apărare teritorială), banii strânși merg direct la armata ucraineană.

Doar 10 persoane au avut o experiență anterioară cu OnlyFans, restul oferindu-se voluntari pentru a ajuta Ucraina. Majoritatea donatorilor sunt din Ucraina, dar există și persoane din Olanda, Franța și Marea Britanie care trimit bani siteului creat de Nastassia Nasko.

Cea mai mare donaţie pe care grupul a primit-o vreodată a fost o plată în criptomonedă de 2.800 de dolari

Cu toate acestea, voluntarii proiectului nu acceptă cereri de fotografii, a declarat Nasko.

 „Nu suntem lucrători sexuali, încercăm să strângem bani pentru război. Mă simt fericită pentru că pot să sprijin oamenii din Ucraina şi să arăt că nu toţi bieloruşii îi plac pe ruşi şi că suntem oameni buni. Vrem să ne ajutăm vecinii”, a spus ea.

Nasko administrează TerOnlyFans din Vorșovia, Polonia, în paralel cu slujba de manager de marketing la o companie.

 „Vom încheia acest proiect atunci când Putin va muri şi Rusia îşi va înceta agresiunea”, a mai declarat Nasko.

Reamintim că războiul dintre Rusia și Ucraina a scos la lumină unele dintre cele mai ieșite din comun situații de până acum. Spre exemplu, în urmă cu câteva zile, o capră a reușit să detoneze, din greșeală, o mină rusească, rănind astfel peste 40 de soldați ruși.

De asemenea, în primele luni ale războiului ruso-ucrainean, o dronă de sute de mii de dolari a fost doborâtă de o bătrână cu un borcan, iar mai mulți soldați ruși au fost otrăviți după ce au accepat să mănânce din casa unei femei a cărei oraș a fost distrus de aceștia.

Ajutor a venit și din partea a mii de străini care s-au înrolat în armata ucraineană pentru a lupta împotriva rușilor.

Citește și articolul: Videochatistele au „îngenuncheat” statul român. Cum rămân „la negru” 250 de milioane de euro din culpa parlamentarilor

Articolul precedentComuna Chilia Veche a reușit să obțină aviz favorabil pentru amenajarea primului parc
Articolul următorMijloacele de transport în comun din București vor dispune de echipe de supracontrol
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.