Orban anunță că data viitoare va trebui să plătim pentru vaccinul anti-Covid

Persoanele cu venituri mici ar putea, în continuare, să beneficieze de gratuitate

ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Întrebat, astăzi, despre viitorul vaccinării în România, în raport cu pandemia de Covid-19, liderul PNL Ludovic Orban a spus că, așa cum a estimat și a mai spus și cu alte ocazii, și, până la urmă, așa cum era de așteptat, se va ajunge, la un moment dat, să plătim pentru vaccinul anti-Covid. Firește, nu este cazul actualei campanii de vaccinare, măsura putând fi pusă în vigoare la următoarea tură de vaccinare, cea care va avea loc, estimativ, anul viitor. Anumite categorii vor avea gratuitate, această gratuitate fiind acordată pe criteriul veniturilor obținute. 

„Va fi gratuită vaccinarea numai pentru anumite categorii de persoane vulnerabile”, a declarat Ludovic Orban. De menționat, însă că, până în momentul de față nu s-a luat nicio decizie oficială în acest sens, însă nu este exclus ca afirmațiile acestuia să se adeverească. 

Ludovic Orban: „Intre noi fie vorba, acum am plătit vaccinurile, dar sunt persoane care au venituri și nu au nevoie de acest avantaj. Mai devreme sau mai târziu se va ajunge în acest punct”

Citește și: Masca nu va mai fi obligatorie în spațiile închise pentru cei vaccinați (surse)

Mai mult, liderul PNL i-a impulsionat pe români să profite de campania de vaccinare actuală, cât timp aceasta este gratuită, întrucât la un moment dat, vaccinarea gratuită ar putea fi condiționată de veniturile fiecăruia, astfel că cei cu venituri peste medie sau chiar medii, vor trebui să scoată bani din buzunar pentru a beneficia de vaccinul anti-Covid. 

Tot în cursul zilei de astăzi, o știre pe surse anunța că în urma ședinței CNSU, urmată de o ședință de Guvern, persoanele vaccinate ar putea să beneficieze de „păsuire” atunci când vine vorba de purtat masca în spațiile publice închise. Decizia oficială va fi anunțată, cel mai probabil, în seara aceasta, ori chiar mâine.

Articolul precedentMasca nu va mai fi obligatorie în spațiile închise pentru cei vaccinați (surse)
Articolul următorPoliția Română atrage atenția asupra unei noi înșelătorii prin SMS: „Pachetul dumneavoastră este pe drum, urmăriți-l aici”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.