Din arest, Gheorghe Dincă le-a scris părinților Alexandrei Măceșanu o lungă scrisoare prin care își recunoaște vina și atrage atenția că nu toți cei care spun că le vor binele sunt și sinceri. Dincă face referire clară la acțiunile lui Cumpănașu și scrie că acesta este în căutare de capital electoral. În acest context, Dincă le explică părinților Alexandrei că nu este niciun dubiu cu privire la fapta sa, că procurorii au un „dosar beton” și îi roagă să aibă încredere în anchetatori.
În scrisoare, Dincă explică și de ce i-a luat viața Alexandrei, într-un moment de furie, când adolescenta „a avut un alt ton și a fost mai gresivă în cuvintele ce mi le adresa”. Întreaga scrisoare, aici.
Dincă a fost trimis în judecată la mijlocul acestei luni, după ce rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT a fost verificat și confirmat de procurorul general al P.Î.C.C.J., Bogdan Dimitrie Licu.
„Prin rechizitoriul confirmat, procuroriiau dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. pentru 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori”, precizau anchetatorii.