Medicii din Constanța își petrec sărbătorile la muncă

Programul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța va fi normal

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au anunțat că unitatea spitalicească va funcționa normal pe parcursul sărbătorilor de iarnă, liniile de gardă funcționând normal în această perioadă, de asemenea. Astfel, nici de Crăciun, însă nici de Revelion nu va exista program special pentru medici, cei de gardă petrecând sărbătorile la muncă, în linia întâi a luptei împotriva Covid-19.

„Totodată, precizăm că timpul petrecut în UPU pentru pacienții suspecți de infecția cu noul coronavirus poate fi prelungit, având în vedere că în afară de investigațiile uzuale, se recoltează testul COVID și, automat, timpul se prelungește până la sosirea rezultatului, în funcție de care se decide mai departe spitalul sau secția în care pacientul urmează să fie internat, dacă situația o impune”, s-a menționat în declarație.

De asemenea, spitalul a mai anunțat că, pe lângă prezența constantă a medicilor la muncă de sărbători, se va asigura și necesarul de stocuri medicale, printre care medicamente și consumabile.

„Conducerea Spitalului Județean Constanța vă asigură că se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu și de calitate, stocurile de medicamente sunt în permanență actualizate și se depun toate eforturile pentru a fi protejați atât pacienții, cât și personalul angajat. În același timp, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă sfătuim să aveți în continuare răbdare și să respectați cu strictețe recomandările autorităților. Evitați aglomerațiile, renunțați la tradiționalele reuniuni de Crăciun, fiți cumpătați și nu ieșiți din casă decât dacă situația o impune”, au mai precizat sursele citate de CTNews.ro.

Pentru ca eforturile medicilor constănțeni să nu fie în zadar, aceștia recomandă populației să continue să respecte normale de distanțare fizică și să poarte masca sanitară de protecție.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentTurcan, despre salariul minim: „Cîţu a subliniat faptul că acesta trebuie să crească cel puţin raportat la rata inflaţiei”
Articolul următorCampania de vaccinare anti-Covid a ajuns și la Constanța
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.