Sorin Cîmpeanu (captură video)

Jurnalista Emilia Șercan expune un nou caz de plagiat.

De data aceasta, este vorba despre Sorin Cîmpeanu – ministru al Educației, dublu academician (fost triplu), deținător a 11 titluri de doctor (doar 10 declarate oficial), președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, profesor universitar, rector și aspirant la funcția de președinte al României.

Emilia Șercan: ”Sorin Cîmpeanu a plagiat un curs universitar. Și nu doar atât. Și-a însușit fraudulos și paternitatea celor 13 capitole semnate anterior de alți doi autori, unul dintre ei fostul său coordonator de doctorat”

Potrivit jurnalistei, în anul 2000, Sorin Cîmpeanu era șef de lucrări, echivalentul lectorului din domeniul socio-uman, și își susține teza de doctorat.

Tot atunci apare ca autor pe coperta unui curs universitar în care semnează efectiv doar două capitole, care însumează 9 pagini.

Celelalte 28 de capitole – care totalizează 181 de pagini – sunt semnate de alți trei autori – Ioan Pleșa (coordonatorul său de doctorat), Ionel Jinga și Alexandru Ene.

Sorin Cîmpeanu și-ar fi însușit un curs universitar care însumează 92 de pagini

În anul 2006, Sorin Cîmpeanu era profesor universitar și conducător de doctorate. Cursul universitar publicat în 2000 apare cu un alt titlu, dar cu un conținut identic sub semnătura a doar doi dintre cei patru autori inițiali: Sorin Cîmpeanu și Ionel Jinga.

De această dată, Sorin Cîmpeanu semnează 15 capitole, cele două ale sale, plus alte 13 publicate anterior de Ion Pleșa (fostul său conducător de doctorat) și de Alexandru Ene, care însumează 92 de pagini.

Emilia Șercan a precizat, pe contul de Facebook, că în cursul anului 2009, Sorin Cîmpeanu era decan la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului de la USAMV. Același curs universitar plagiat prima dată în 2006 este publicat din nou, cu același titlu și același conținut. l se adaugă în plus un capitol de doar două pagini, semnat de o asistentă universitară de la USAMV, care ajunge și coautor pe copertă.

După alți trei ani de la acest moment, în 2012, Cîmpeanu ajunge rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), funcție pe care o deține în continuare.

2022. Sorin Cîmpeanu este ministru al Educației și promovează un proiect de lege a învățământului superior în care introduce mai multe prevederi controversate, care demolează orice norme de integritate academică, protejează plagiatorii și fraudatorii academici. Cîmpeanu vrea ca prin noua lege orice abatere de la normele de integritate să fie amnistiate după trei ani de la comiterea lor. A legiferat Sorin Cîmpeanu în interes propriu? Eu aș zice fără dubiu că da”, se arată în textul publicat astăzi, 26 septembrie.

Acuzații grave de plagiat: ”Dincolo de plagiatul foarte clar, ministrul Educației mai comite o infracțiune academică: și-a însușit paternitatea creației celor 13 capitole semnate anterior de Ioan Pleșa și Alexandru Ene”

Cîmpeanu a șters de la secțiunea Cuprins numele acestora și l-a pus în locul lor pe al său.

Lucrarea din 2000 – plagiată de Cîmpeanu pentru prima dată în 2006, iar apoi în 2009 – a apărut anterior în 1987, 1990 și 1993. Astfel s-a ajuns la contraperformanța ca în 2009 studenții de la USAMV să învețe după cursuri concepute, structurate și scrise cu 22 de ani mai devreme, în plină epocă comunistă, raportându-se la tehnologii și date din anii ‘50 – ‘70.

Ministrul dublu academician Sorin Cîmpeanu nu mi-a răspuns la solicitarea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la plagiat și la însușirea frauduloasă a calității de autor pentru cele 13 capitole. Poate le va răspunde altor jurnaliști”, a conclus jurnalista.

Articolul precedentDupă ce copiii au fost diagnosticați cu o boală care duce la orbire, o familie a decis să călătorească în toată lumea
Articolul următorPonta susține afirmațiile lui Cîțu: ”Suntem într-o uriașă criză economică și socială”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time