Nu a durat foarte mult până când un căpitan al Serviciului Român de Informații (SRI) – Direcția Regională de Informații Dobrogea să ajungă la o înțelegere cu procurorii, concretizată într-un acord de recunoaștere a voinovăției.
Bogdan Popescu, ofițer în structura mai sus menționată, a fost prins în flagrant în urmă cu o săptămână, pe când primea 2.500 de euro de la o persoană căreia îi promisese că o va ajuta să își rezolve problemele, folosindu-și influența în SRI. În schimb, a devenit inculpat și a fost pus sub control judiciar.
Astăzi, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au anunțat că au dispus sesizarea Tribunalului Militar București, instanță care trebuie să analizeze acordul de recunoaștere a vinovăției.
Potrivit acordului încheiat cu procurorii, căpitanul SRI ar trebui să execute 3 ani cu suspendare și să presteze muncă în folosul comunității timp de 60 de zile. Totodată, acesta nu mai poate fi angajat al SRI. În continuare, căpitanul Bogdan Popescu este cercetat sub control judiciar, măsură care a fost luată pe 20 august și pe care procurorii cer instanței să o mențină.
„În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt: la data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.
La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția ori de a desfășura activitatea de angajat al Serviciului Român de Informații și de a comunica cu persoana menționată în acordul de recunoaștere a vinovăției ori de a se apropia de aceasta.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța sau în cadrul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța”, au transmis procurorii anticorupție.