Asociația Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940, filiala Carei, în colaborare cu Asociația județeană a Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940, Direcția de Cultură Carei, Asociațiunea ASTRA, Grai Străbun, Asociația cadrelor militare în rezervă Satu Mare, Asociația Națională a cavalerilor de CLIO organizează manifestări de comemorare a victimelor acestui odios dictat, notează buletindecarei.ro
Iată programul evenimentului din Carei
Sâmbătă, 28 august 2021, de la ora 18,00, la Castelul din Carei, în sala de conferințe, va avea loc un simpozion și o lansare de carte, volumul ,, Pași pe caldarâm. De la Pace la Dictat,, autor istoricul col(r) Constantin Moșincat.
Duminică, 29 august 2021, de la ora 12,00, sunt așteptați toți fostii refugiați și expulzați din zona Carei dar nu numai, urmașii acestora precum și toți cei care vor să spună o rugăciune și să verse o lacrimă în memoria celor care au avut de suferit în urma ocupației hortyste.
O slujbă de pomenire și un parastas în memoria victimelor va avea loc în fața Monumentului Refugiaților din curtea bisericii Sf.Apostol Andrei.
La finalul manifestărilor se va porni în Marșul Recunoștinței, de la biserica Sf.Apostol Andrei și până la Monumentul Ostașului Român, relatează sursa citată.
Moment emoționat pentru români. Dictatul de la Viena, prilej de testare a relațiilor interetnice
Programul ia startul, sâmbătă, 28 august. Astfel, comunitatea maghiară mai dă un examen la buna conviețuire. Spunem asta, deoarece unele evenimente din istoria comună, a românilor și a maghiarilor, s-au soldat cu dosare penale pentru distrugere. Un astfel de caz s-a înregistrat la Sfântu Gheorghe, cu ocazia marcării a 101 de la semnarea Tratatului de la Trianon.
Este vorba despre vopsirea statuii Mihai Viteazu în culorile drapelului Ungariei. La acea vreme, primarul Antal Arpad recunoaștea că totul este o provocare și făcea apel către comunitatea maghiară să se poarte decent.