Adrian Semcu este un nume necunoscut la nivel central, deși a fost deputat vreo două legislaturi. Este în schimb omul politic din Prahova bun la toate. Adică, bun doar la funcții publice, bine plătite. Indiferent de partidul aflat la guvernare

Ultimul job primit de Semcu este cel de director adjunct al SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, societate care se ocupă cu întreținerea spațiilor verzi și a domeniului public din municipiu. 

Politicianul a ocupat, în ultimii ani, postul de director Hidro Prahova, operatorul județean de alimentare cu apă. A fost demis la începutul lunii iunie de la conducerea societății cu capital public, aflată în patrimoniul Consiliului Județean Prahova, după mai multe acuzaţii lansate de consilierii judeţeni, în special de cei din USR-PLUS. 

Nu a șomat prea mult timp după demitere, și a fost adus, cu jumătate de normă, consilier al primarului (tot liberal) Andrei Volosevici. A fost detașat după doar câteva zile pe postul de director adjunct al SGU Ploiesti, societate comercială aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești, care are în prezent nu mai puțin de 22 de posturi de conducere! (directori, sefi de serviciu, etc)

Adrian Semcu a fost de a lungul timpului președinte al PNL Prahova, deputat, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova.

A rămas în istoria județului Prahova ca prefectul cu cel mai scurt mandat în această funcție – mai puțin de o lună – în aprilie 2012.

Articolul precedentBarna: „Participarea la Congresul partidului va fi permisă doar membrilor USR PLUS care sunt vaccinaţi”
Articolul următorMesajul badantelor pentru Guvernul României: „Să ne ofere locuri de muncă decente și nu mai plecăm!” (I)
Cristina IANCU
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...