Orban, acest „duracell” al politicii liberale din România

„Unii colegi îmi spun Duracell. Nu am nevoie de benzină”, a spus Orban, astăzi, aflat într-o vizită la Iași

Foto: Facebook

În frenezia de a câștiga încă un mandat în fruntea PNL, Ludovic Orban profită de orice ocazie primită pentru a-și evidenția așa-zisele calități, chiar dacă realitatea din „teren” tinde să-l contrazică de cele mai multe ori. Aflat într-o vizită la Iași, președintele PNL a spus, printre altele, că unii colegi de partid l-ar porecli „duracell”, datorită capacității sale de a funcționa „fără benzină”. Nu știm însă dacă bateriile cu care este asemănat Orban, potrivit acestuia, sunt, sau nu, în termen de valabilitate.

Ludovic Orban: „Unii colegi îmi spun Duracell. Nu am nevoie de benzină”

Ba mai mult, Ludovic Orban a mai apus că de când a preluat partidul în stare destul de proastă, l-ar fi dus „în postura de a câștiga toate bătăliile și acum și alegerile”, a spus acesta, la Iași.

Ludovic Orban a participat astăzi la ceremonia de sfințire a Drapelului Național, de la Catedrala Mitropolitană din Iași.

În plus, liderul liberal a vorbit, în cadrul aceleiași conferințe de presă, de după ceremonie, inclusiv despre cartoful fierbinte al coaliției: desființarea SIIJ. Așadar, în opinia acestuia, toată responsabilitatea ar fi acum în mâinile ministrului Justiției, Stelian Ion. „Am să vă dau răspunsul. Noi dezbatem problema desființării SIIJ încă de la preluarea guvernului. PNL a și depus înainte proiectul de desființare. Am ajuns la o formulă în coaliție în care am adoptat o propunere de desființare într-o formă agreată de coaliție. Ulterior, ministrul Justiției, fără să ne informeze, a sesizat Comisia de la Veneția fără să ne spună nimic. Ok. A sesizat, ne-a pus în situația în care așteptăm punctul de vedere al Comisiei de la Veneția și de a conveni o formă comună coaliției și să convocăm Senatul pentru a adopta desființatea SIIJ. Asta e realitatea”, a mai spus Orban, astăzi.

Ludovic Orban candidează pentru continuare în fruntea PNL. Principalul său contracandidat este actualul premier al României, Florin Cîțu.

Citește și: Berceanu: „În fiecare zi descoperim câte o primărie care îngroapă deşeuri undeva şi pune pământ deasupra”

Articolul precedentBerceanu: „În fiecare zi descoperim câte o primărie care îngroapă deşeuri undeva şi pune pământ deasupra”
Articolul următorCOD ROȘU de vreme rea în Prahova și Buzău
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.