Pui de caprior
Pui de caprior. Sursa foto: observatornews.ro

Gest impresionant al oamenilor legii din oraşul Târgu Ocna. Aceștia au salvat un pui de căprioară, dupa ce un bărbat a sunat la 112 şi a sesizat prezenţa animalului într-un cartier al oraşului. După primirea apelului, o patrulă de siguranţă publică s-a deplasat imediat la faţa locului, unde a găsit un pui de căprioară care nu putea merge, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Ce mesaj au transmis oamenii legii

Implicarea şi interesul manifestat faţă de protejarea animalelor constituie spirit civic, iar poliţiştii apreciază şi încurajează atitudinile de acest gen.”Persoanele care procedează în acest fel constituie un exemplu pentru întreaga comunitate. Astfel, poliţiştii îi mulţumesc bărbatului care a sesizat, prin 112, prezenţa puiului de căprioară, neajutorat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru. Poliţiştii au apelat la ajutorul unui medic veterinar, care i-a acordat puiului de căprioară îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţia Animalelor a împlinit recent un an, perioadă în care peste o mie de animale au fost salvate, zeci de dosare penale au fost întocmite și 15 persoane au fost arestate.

„În primele 11 luni ale anului 2021, activitățile desfășurate și rezultatele obținute în domeniul protecției animalelor de către toate structurile Poliției Române, cu atribuții în domeniu, au fost următoarele: au fost emise 271 de ordine de plasare în adăpost pentru 944 de animale aflate în situații de pericol, au fost aplicate 3.261 de sancțiuni contravenționale și întocmite 25 de dosare penale.De asemenea, au fost efectuate 25 de percheziții la domiciliile unor persoane fizice sau la sediul unor entități, fiind luată măsura preventivă a reținerii/arestării/controlului judiciar față de 15 persoane”, se arată într-un răspuns pentru Libertatea al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Traian Băsescu se judecă cu SPP pentru a-și redobândi privilegiil

Articolul precedentTraian Băsescu se judecă cu SPP pentru a-și redobândi privilegiile
Articolul următorMarea păcăleală a autorităților române privind CFR Marfă. Grindeanu: „Trebuie să alegem o soluție: desființare sau transfer la alt operator”