Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea va afla joi dacă va ieși mai devreme din închisoare, la doi ani de la condamnarea în dosarul angajărilor fictive de la CJ Teleorman. Tribunalul București a dezbătut cererea acestuia de liberare condiționată, urmând ca decizia să fie luată în 27 mai.
„Liviu Dragnea a participat la programe educative și dânsul a cerut să participe, dar i s-a spus că unele sunt sub pregătirea dânsului. La cele care a participat, unele privesc medicina, sunt teste grilă. Dacă iei punctaj maxim, iei credit. Dacă nu, nu. Liviu Dragnea a inginer. Faptul că nu a luat punctaj maxim nu înseamnă că n-a fost activ. S-a susținut că n-a participat la programe religioase. El e credincios, a participat la toate slujbele religioase. Legea cere să ai un comportament corect, nu să fii Superman”, a declarat avocata lui Liviu Dragnea, după proces.
Dragnea, schimbare de abordare
Dragnea a fost audiat, în sistem videoconferință. Întrebat de judecător în mod direct despre „opinia referitoare la condamnare”, pe care Dragnea a explicat că a îmbunătățit viața a milioane de români, potrivit Știri pe surse. „Am îmbunătățit viața milioane de români fără sa cer nimic in schimb. Am înțeles motivele pt care a fost trimis…”, a spus acesta.
Se pare că Dragnea și-a schimbat modul de abordare al discuțiilor cu magistrații, după ce luna trecută declarase că a stat destul în închisoare și că nu prezintă un pericol pentru societate.
Aviz favorabil privind reabilitarea
În vederea liberării condiționate, Liviu Dragnea avea de partea sa, la data judecării pe fond, la Judecătoria Sectorului 5, avizul favorabil privind reabilitarea, acordat de Penitenciarul Rahova, unde ispășește pedeapsa, precum și decizia definitivă a magistraților, care i-au dat dreptate fostului președinte al PSD în dosarul în care a cerut recunoașterea a 49 de zile de muncă în perioadele 2 iulie 2020 – 15 septembrie 2020 şi 16 septembrie 2020 – 28 ianuarie 2021, cât timp dreptul la muncă i-ar fi fost încălcat.