Ana Munteanu, consilier local USR PLUS al municipiului Timișoara, a fost suspendată pentru un an din partid, în urma scandalului în care a fost implicată zilele trecute.
Aceasta a adus clienți falși în restaurantul unui hotel din zona centrală a Timişoarei pentru a arăta că localul preia ilegal rezervări în această perioadă de carantină – în care ar trebui să fie închis, și s-a filmat în timp ce intra cu jandarmii în locația respectivă.
Aseară, USR Timiș a anunțat că demersul colegei lor a fost sancționat, considerându-se că demersul Anei Munteanu a fost „o eroare de judecată”. Suspendarea acesteia ar urma să opereze de azi.
„Condamnăm cu fermitate violența verbală din mediul online, elementele de limbaj suburban și amenințările proferate la adresa colegei noastre în urma întâmplărilor de sâmbătă, 20 martie 2021. Indiferent de greșelile pe care le-a făcut, nimeni nu merită să fie supus unui astfel de tratament.
Condamnăm, de asemenea, știrile false fabricate și promovate în jurul acestui subiect. În special pe cele care relativizează suferința victimelor regimului comunist. Considerăm că societatea în ansamblul ei are nevoie să respingă astfel de practici și să încurajeze propagarea adevărului. Știrile false sunt un flagel al lumii moderne, iar el trebuie combătut în toate formele sale.
Colega noastră a făcut o eroare de judecată și a acționat într-o manieră neinspirată și inadecvată poziției de consilier local pe care o deține. Rolul ei, ca membru al Consiliului Local Timișoara, nu este să încerce să se substituie instituțiilor executive ale statului. Există organe competente pentru a urmări și a sancționa încălcarea regulilor. Trebuie să apelăm la acestea ori de câte ori aflăm de o nerespectare a prevederilor legale și să avem încredere că ele vor acționa potrivit legii.
Întrucât modul în care colega noastră a înțeles să acționeze nu reflectă voința noastră, ca organizație, și nici valorile pe care USR le promovează, s-a hotărât suspendarea Anei Munteanu din calitatea de membru al partidului pentru un an de zile începând cu data de 26 martie 2021, cu titlu de sancțiune.
Îi îndemnăm în continuare pe toți cetățenii să respecte regulile de distanțare socială, restricțiile de circulație aflate în vigoare din cauza pandemiei și să se vaccineze cât mai curând. Ține de noi toți să trecem cu bine peste aceste momente grele, dar o putem face doar împreună, ca o comunitate”, se arată în comunicatul USR Timiș.