Poliția Capitalei a anunțat, vineri, că Metrorex a depus plângere cu privire la încălcarea Legii 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar plângerea a fost înaintată DIICOT.

„A fost primită o sesizare din partea Metrorex, privind încălcarea art. 1 din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea și combaterea terorismului, care a fost înaintată, de urgență, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism”, a transmis Poliția Capitalei.

Potrivit aceluiași comunicat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, instituția a declanșat cercetări, conform art.218 alin(4)din Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social: „declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor art. 205 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, respectiv neasigurarea serviciilor de transport, la cel puțin o treime din activitatea normală”.

23 de sancțiuni contravenționale

De asemenea, Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, „23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 125.000 de lei pentru: nerespectarea măsurilor prvind organizarea de adunări publice în spații închise, așa cum este prevăzut în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; desfășurarea protestului fără autorizare, faptă prevăzută de Legea nr. 60/1991; nerespectarea măsurilor sanitare, cum este prevăzut tot în Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se mai arată în comunicat.

De altfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Poliția a dispus măsuri pentru fluența traficului, pentru a ajuta pe toată lumea să ajungă acolo unde este nevoie. „Depunem toate eforturile necesare, pentru a veni în sprijinul persoanelor care utilizează transportul în comun de suprafață, dar și mijloacele proprii de deplasare”.

Ministrul Transporturilor, plângere penală la DNA

De altfel, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a anunțat că a „depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului bucureștean astăzi, pentru următoarele infracțiuni: zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu, trafic de influență, folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane, folosirea de către liderii sindicali a influenței și autorității în scopul obținerii de bani, bunuri și foloase necuvenite, șantaj și infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate. Cerem procurorilor să identifice persoanele către care să ne îndreptăm pentru a recupera banii în instanță civilă. Prejudiciul este în curs de cuantificare”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Totodată, acesta a precizat că acțiunea ilegală „a unui grup mafiot de a lua un oraș ostatic nu poate rămâne fără un răspuns ferm din partea autorităților și din partea justiției”.

Ciolacu respinge acuzația implicării PSD în greva de la metrou

Articolul precedentCiolacu respinge acuzația implicării PSD în greva de la metrou
Articolul următorRestricțiile au fost amânate până duminică