Primarul oraşului Isaccea, Anastase Morar, a declarat că numărul refugiaţilor din Ucraina găzduiţi în comunităţile de pe malul românesc al Dunării s-a triplat în aproape 12 de ore.
Dacă vineri dimineaţa în centrul pentru refugiaţi amenajat în oraş erau 15 persoane, seara numărul lor a ajuns la 50.
„Avem zece persoane cazate la două familii, cinci persoane sunt la Primărie, 15 sunt la Centrul de primire. Iar circa 20 de persoane vor fi cazate la Protoeria din Niculiţel”, a precizat primarul Anastase Moraru.
Aproximativ 1.400 de persoane din Ucraina au trecut Dunărea cu bacul joi şi vineri la Isaccea, potrivit estimărilor primarului Anastase Moraru.
Cort pentru refugiaţi
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horia Teodorescu, a precizat că la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a propus amenajarea unui cort în care persoane vorbitoare de ucraineană să-i îndrume pe refugiaţi.
„Acum, se discută amplasarea unui cort cu informaţii şi vorbitori de limbă ucraineană pentru a-i dirija pe refugiaţi. Le-am pus la dispoziţie maşini pentru a ajunge în hoteluri care au disponibilitate de paturi, în Tulcea, Isaccea, astfel încât oamenii să se simtă că sunt trataţi aşa cum trebuie la intrarea în România.
Pe partea ucraineană, procesarea merge greu, iar acum ar fi o coadă de peste doi kilometri de maşini. Bacul nu a venit încărcat la capacitate, ceea ce denotă că procesarea merge greoi”, a subliniat preşedintele Horia Teodorescu.
Dacă situaţia o va impune, autorităţile sunt pregătite să mai aloce un bac pentru transportul transportul rapid pe apă al refugiaţilor ucraineni.
În faţa punctului de frontieră, refugiaţii pot primi gratuit supe şi sandvişuri calde, iar copiii pot primi dulciuri. Femeile din Isaccea au organizat grupul de iniţiativă „Piatra jos!”, de pe facebook.com.
„Am chemat gospodinele să prepare sandvişuri, supe, au venit oameni din Tulcea care adus mâncare caldă, pizza. Mâine (sâmbătă, n.red.), suntem organizate să facem ciorbă caldă. Gina Bradea ne-a ajutat cu alimente. Pentru cei cazaţi, vor veni produse de igienă corporală, prosoape, pături”, a declarat una din membrele grupului de iniţiativă din Isaccea, Mihaela Dan.
Solidaritate cu Ucraina: societatea s-a mobilizat, în timp record